In saptamana 5-11 iulie, bicicletele de la centrele I’Velo si La Pedale au fost inchiriate de aproape 10.000 de ori de catre bucuresteni.
La centrele I’Velo au fost 7.916 vizitatori saptamana trecuta, iar numarul inchirierilor, de la deschiderea centrelor pana acum, a ajuns la 45.000. Centrele La Pedale din Kiseleff si Herastrau au avut saptamana trecuta 1979 vizitatori, care s-au plimbat cu bicicleta gratuit, doar pe baza buletinului.
Cel mai vizitat centru de biciclete saptamana trecuta a fost I’Velo din Parcul Tineretului, unde au fost 3.594 vizitatori, urmat de I’Velo Expo Flora, cu 3.493 vizitatori.
Programele de bike-sharing gratuit "La Pedale" si "I’Velo" vor functiona zilnic pana in ultima zi a lunii octombrie. Bicicletele pot fi inchiriate pe baza buletinului de identitate, pentru o perioada de doua ore, iar un adult poate inchiria maximum trei biciclete, una pentru adulti si doua pentru cei mici. Orarul dupa care functioneaza centrele este de la 10.00 la 20.00, in fiecare zi.
Initiativa “La Pedale” apartine Asociatiei Green Revolution si Primariei Sectorului 1, cu sprijinul Administratiei Lacuri Parcuri si Agrement. Proiectul face parte dintr-o strategie pe termen lung, care vizeaza promovarea bicicletei ca mijloc de transport urban. I’Velo este un proiect al Asociatiei Green Revolution si Raiffeisen Bank, sustinut de Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement. Parteneri ai programului sunt si Rainbow Company Production, cei care asigura mobilierul stradal si sistemele de securizare pentru parcul de biciclete.