Chiar si in Ajunul Craciunului, pietele, florariile sau supermarket-urile sunt luate cu asalt de cumparatorii intarziati care vor sa-si aleaga un brad pentru Craciun.
Oferta este destul de generoasa, cu-atat mai mult cu cat, in ultimii ani, cumparatorii au si alternativa bradului plantat in ghiveci.
Acestia sunt vanduti cu preturi ce incep de la 38 de lei si nu depasesc 200 de lei. Se gasesc in piete, in florarii si in centrele comerciale, dar pot fi cumparati si de pe Internet.
“M-am gandit sa cumpar un bradut in ghiveci pentru ca, la primavara, sa-l pot planta in fata blocului.
Pana atunci il putem tine in casa, este natural, iar copiii se bucura mai mult decat de unul din plastic. Iar pretul mi se pare convenabil”, spune Cristina Popescu, o bucuresteanca din Drumul Taberei.
Unii cumparatori insa mai stau in cumpana, impartiti intre dorinta de a fi eco si cea de a avea cel mai frumos brad.
“Stiu ca este ecologic un brad in ghiveci, dar mi se pare cam mic. Asa ca prefer sa cumpar un brad taiat din padure, e mai scump, dar mi se pare mai bogat si mai inalt”, spune Oana Cristescu, cercetand cu privirea brazii expusi in Piata Crangasi.
Dupa sarbatori, brazii din ghiveci pot fi replantati sau reciclati. Sunt biodegradabili, se descompun in elemente nutritive si hranesc solul, asta, daca nu sunt aruncati pe te miri unde.
Avantajati sunt si producatorii locali care, cu cat au mai multe pepiniere, le pot oferi clientilor lor un pret rezonabil si pot contracara valul de brazi artificiali sositi anual din China.
Cat de eco e bradul din plastic?
Bradutul din plastic, alternativa la bradul taiat si aruncat dupa Sarbatori, poate fi gasit in orice supermarket, avand diverse inaltimi si nuante de verde.
Avantajul ar fi acela ca poate fi folosit mai multe ierni la rand, insa cand trebuie aruncat devine o problema, mai ales pentru mediu.
Nu are miros si nici o infatisare prea atractiva, iar materialele din care este confectionat de cele mai multe ori nu sunt biodegradabile.
“Bradutul din plastic este mai ieftin si-l putem impodobi multi ani de-acum inainte. Ce-i drept, nu are miros si nici nu-i asa de frumos ca unul adevarat, dar copiii se bucura. Iar daca ne plictisim de el, il aruncam la gunoi si luam altul”, spune Viviana Stroe, iesita impreuna cu fiica sa la cumparaturi intr-unul dintre hypermarket-urile bucurestene.
Brazii artificiali sunt confectionati din materiale plastice obtinute din petrol, materie prima ce nu este biodegradabila si care polueaza.
Procesul de productie este scump, implica un consum mare de energie si se emit gaze cu efect de sera. Chiar daca este folosit ani in sir, devine periculos pentru mediu.
Odata ars, raman in urma sa resturi nebiodegradabile si fum. Aruncat la gunoi, la fel ca si pungile din plastic polueaza sau devine periculos pentru pasari si animale.
In plus, majoritatea brazilor artificiali sunt fabricati in tarile asiatice, iar transportul lor in tarile europene presupune emiterea de gaze poluante.