Aeroportul din Iași, primul din România cu sursă de energie regenerabilă

Preşedintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, administratorul public al Județului Iași, Andrei Cazacu, și directorul Aroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, i-au prezentat ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, parcul fotovoltaic realizat la Aeroportul Iași, ca parte a proiectului de extindere și modernizare.

Aeroportul ieṣean este primul din țară care deține o sursă de energie regenerabilă, arată CJ Iași.

Parcul fotovoltaic se întinde pe o suprafață de 1 hectar și are o capacitate de 1,3 MWh, reușind să acopere 20% din consumul aeroportului. Aeroportul din Iași este primul aeroport din România care deține o sursă de energie regenerabilă.

„Modernizarea aeroportului a fost gândită unitar, iar pe lângă infrastructura nouă și modernă a terminalului T4, am dezvoltat o nouă parcare, cu 600 de locuri, și acest parc fotovoltaic prin care aeroportul devine sustenabil din punct de vedere energetic”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Acum se fac ultimele pregătiri pentru operaționalizarea terminalului T4 de la Aeroportul din Iași.

Din 31 martie, de pe terminalul T4 vor fi operate zborurile interne și cele în țările din spațiul Schegen, în timp ce terminalul T3 va prelua pasagerii non-Schengen.

„Împreună cu directorul Romeo Vatră și echipa de la aeroport, cu autoritățile locale și centrale, colaborăm în acest moment pentru a putea rezolva toate cerințele, pentru a suplimenta personalul, astfel încât să avem un aeroport pe cât de modern, pe atât de eficient organizat. Ne bazăm în acest sens pe sprijinul tuturor instituțiilor colaboratoare pentru a susține operaționalizarea terminalului nou. Am reușit să construim în doar 14 luni noul Terminal T4, care este astăzi al doilea cel mai mare din România, cu o suprafață de peste 31.000 mp și o capacitate de procesare de minimum 3,5 milioane de pasageri anual. Investiția totală, incluzând parcarea nouă de 600 de locuri și un parc fotovoltaic, se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro, 85% provenind din fonduri europene. Astăzi, IASI Airport este autostrada noastră aeriană, iar dezvoltarea sa înseamnă dezvoltarea județului Iași”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

spot_img

Ultimele știri