Adevarul: Seceta ne lasa si fara apa de baut

Specialistii spun ca, in aceasta vara, nivelul apei din panza freatica va scadea semnificativ. Locuitorii din zonele care nu sunt racordate la sistemul public de alimentare cu apa potabila depind de puturile de mare adancime.

Legislatia privind masurile care se impun pe timp de seceta prevede ca resursa de apa sa fie asigurata cu prioritate pentru populatie. Astfel, potrivit planului de restrictii si de folosire a apei in perioadele deficitare, limitarea resursei de apa se face in primul rand catre industrie, urmata de agricultura si, in ultima instanta, de populatie.

Pentru anul acesta, meteorologii prognozeaza o vara caniculara, cu temperaturi foarte ridicate si cu precipitatii reduse cantitativ, ceea ce va duce la accentuarea deficitului de apa.

In aceste conditii, cei de la Administratia Nationala Apele Romane (ANAR), autoritate care gestioneaza resursa de apa a tarii, anunta ca in prezent „exista o rezerva suficienta de apa in lacurile de acumulare, respectiv un volum total de 2,84 de miliarde de metri cubi in principalele 36 de lacuri, care asigura satisfacerea tuturor folosintelor de apa“.

Sudul si sud-estul, cele mai afectate

Totusi, in ceea ce priveste evolutia pentru urmatoarele luni, reprezentantii ANAR estimeaza ca „in scenariul cel mai pesimist se va pune in aplicare planul de restrictii, ceea ce inseamna o reducere graduala a consumului de apa, dar nu cu mai mult de 15%“.

„Populatia din zonele racordate la sistemul public de alimentare cu apa potabila nu va avea de suferit, pentru ca rezerva existenta poate sa acopere necesarul“, ne-a explicat purtatorul de cuvant al ANAR, Ana-Maria Tanase. Problema ramane insa in regiunile care nu sunt racordate la retele publice de alimentare, in special in mediul rural.

„Aici, oamenii trebuie sprijiniti pentru realizarea unor puturi de mare adancime, pentru ca nivelul din panza freatica va scadea foarte mult“, a mai spus reprezentantul ANAR. Zonele cele mai vulnerabile din acest punct de vedere sunt cele din sudul si sud-estul tarii. Aici, in vara secetoasa a anului 2007, au fost sapate 118 puturi de mare adancime, din totalul de 141 pentru care Guvernul a alocat 14.621 de lei.

La nivel national, peste 30% din populatie nu beneficiaza de alimentare cu apa potabila.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri