Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Adevarul: Prima ferma de oua ecologice, la Dragasani

In singura „crescatorie verde" de gaini din Romania, hrana este alcatuita din furaje naturale, iar pasarile stau in aer liber

Un valcean a infiintat o ferma de gaini ce produc oua ecologice. Dumitru Argesanu a fost in strainatate, a vazut ca produsele ecologice castiga teren, asa ca in 2002 a inceput constructia primei ferme ecologice din Romania. Daca in strainatate astfel de produse sunt denumite biologice sau organice, la noi sunt cunoscute ca ecologice.

„Ideea infiintarii unei ferme ecologice mi-a venit dupa ce am observat ca produsele agricole ecologice lipsesc de pe piata noastra.

Magazinele abunda in produse tratate chimic, continand conservanti sau diversi aditivi", spune fermierul. Pentru a obtine oua ecologice, furajele folosite in hrana pasarilor sunt 100% naturale, nu contin substante chimice de sinteza, pesticide, hormoni sau proteine de origine animala.

Pasarile sunt crescute liber

Daca gainile se imbolnavesc si fac injectii, pe cofrajele de oua nu se mai pune eticheta ecologica.

De asemenea, gainile sunt crescute in libertate totala, cu spatiu suficient pentru odihna si largi zone inierbate, special amenajate pentru „ciugulit". „Pasarile nu se trateaza preventiv cu antibiotice, iar atunci cand se imbolnavesc si le injectam anuntam autoritatile si nu mai etichetam cofrajele cu etichete ecologice", spune Dumitru Argesanu.

Pasarile sunt crescute astfel incat sa fie fericite. Fiecare gaina are la dispozitie patru metri patrati de iarba, in total ferma dispunand de aproximativ 16.000 mp de gazon. Totusi, pentru ca pasarile sa fie protejate de intemperiile vremii sau pradatori, intreaga curte este inconjurata de plasa de sarma, iar padocurile sunt prevazute cu copertine, care le ofera umbra in verile fierbinti si adapost pe timp de ploaie.

Management pentru sanatatea gainilor

Angajatii fermei au un pro­gram special pentru sta­rea de sanatate si contro­lul bolilor. Astfel, intr-o prima faza, sunt selectate pasarile. „Gainile din ferma noastra sunt de rasa autohtona, rezistente la boli si adaptate climei din tara noastra. Avem un cocos la 20 de gaini, ceea ce e indispensabil intr-un sistem ecologic", mai spune Dumitru Argesanu.

O alta strategie e a­pli­ca­rea unor tehnolo­gii pentru realizarea bu­nas­tarii pasarilor. „In acest fel vrem sa crestem rezistenta gainilor la boli sau paraziti", precizeaza Dumitru Argesanu.

Pentru ca gainile sa creasca sanatoase, adapostul este curatat zilnic, iar ele sunt trimise sa faca miscare pe pasunile din ferma. Dumitru Argesanu mai spune ca o conditie esentiala pentru ca pasarile sa dea productie mare este evitarea supraaglomerarii si respectarea cu strictete a normelor de volum si suprafata.

Distribuire in cofraje biodegradabile

Producatorii spun ca ouale ecologice de Dragasani, pe langa faptul ca au un gust si o culoare deosebite, au si proprietati nutritive superioare. Ouale ecologice sunt distribuite in cofraje biodegradabile in supermarketuri precum Selgros, Carrefour sau Gima.

„Daca avem grija ca resursele din care obtinem ouale sa fie de calitate, atunci si produsul final va fi sanatos", spune Dumitru Argesanu.

Spatii obligatorii pentru cocotat

Conform regle­menta­ri­lor Uniunii Europene, fiecare pasare trebuie sa dispuna de cel putin patru mp spatiu inierbat, iar in adapostul interior trebuie sa fie cel mult sase pasari/pe metrul patrat, fiecare gaina urmand sa aiba si 18 centimetri liniari de stinghie de cocotat.

Intrucat pasarile nu se trateaza cu antibiotice, legislatia europeana prevede accesul zilnic obligatoriu la spatiile inierbate, care asigura imunitatea naturala, fiind vital pentru mentinerea starii de sanatate.

Certificare facuta de elvetieni

Pentru ca ouale ecologice necesita cheltuieli mai mari, ele sunt un pic mai scumpe decat celelalte. „In producerea lor trebuie sa respectam norme si reguli stricte de hrana, igiena si conditii de viata a pasarilor, astfel incat sa garantam calitatea. Surplusul de cheltuieli justifica pretul", precizeaza fermierul.

Reglementarile UE, 2090/92 si OUG 34/2000, sunt respectate cu strictete. Chiar si cofrajele sunt certificate, in fiecare luna, de firma Ecoinspect din Cluj-Napoca si supervizate de firma elvetiana Bioinspecta.

Pana acum, produsele ecologice de la Ferma Cortina, din Dragasani, au fost premiate la mai multe expozitii din Romania si din strainatate.

Prima premiere a fost in 2003, la Expoagroutil si Indagra. In 2004, ouale ecologice au fost premiate din nou la Indagra, dar si la Targul agricol de la Palermo, din Italia. In prezent, ferma are 3.500 de gaini ouatoare, iar fermierii spun ca de anul viitor numarul pasarilor va ajunge la 6.000.

Ce sunt furajele ecologice

Pentru a se numi furaje ecologice, toate componentele participante la procesarea furajului combinat trebuie sa fie ecologice. In toate stadiile de prelucrare, calitatile furajului trebuie sa ramana aceleasi.

Structura medie recomandata pentru gaini trebuie sa cuprinda cereale ecologice in proportie de 70-80%, fainuri proteice de origine vegetala, 10-20%, saruri minerale, in proportie de maximum 8% si premixuri de vitamine si minerale bio, aproximativ 1%.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Ultimele știri