Romanii vor primi premii-surpriza daca strang cutiile de aluminiu si le aduc pe platforma hipermarketului Real din Capitala au anuntat ieri reprezentantii Asociatiei Europene a Aluminiului si ai Amep Pack. Actiunea are loc in cadrul campaniei de colectare a deseurilor de aluminiu: "Alu – Oriunde, oricand colecteaza dozele din aluminiu!". Conditia pentru castigarea unuia dintre premii e aducerea a cinci recipiente de aluminiu.
Organizatorii spun ca premiile vor fi tricouri, sepci si obiecte de papetarie. „Scopul campaniei e sa atragem atentia si sa-i ajutam pe oameni sa constientizeze ca dozele de aluminiu pot fi reciclate 100%.
Ne adresam mai ales populatiei tinere din mediul urban, careia vrem sa-i transmitem ca prin colectarea aluminiului protejam mediul in care traim si economisim resurse de energie si materii prime valoroase", a spus Dragos Doru, directorul general Amep Pack.
Pe platforma hipermarketului va fi amenajat un punct de colectare: un cort gonflabil si o masina de transport pentru deseuri.
Autorii campaniei spun ca in lunile urmatoare vor implica si scolile in strangerea deseurilor de aluminiu. Elevii care vor aduna cele mai mari cantitati de aluminiu vor primi calculatoare. Actiunea de colectare a deseurilor va fi sustinuta prin difuzarea unui spot radio.
"In Romania se recupereaza aproape 3% din dozele de aluminiu folosite, iar anual se arunca la gunoi peste 10.000 de tone de aluminiu de inalta puritate, in conditiile in care in Europa procentul de recuperare a dozelor variaza intre 40 si 70%.
In Romania, cea mai mare cantitate de aluminiu o recicleaza firmele, circa 40% din totalul de aluminiu reciclat. Noi vrem insa sa-i convingem pe oameni sa stranga cutiile goale", arata Dragos Doru. Initiatorii campaniei de colectare a metalului spun ca, pentru a fi mai usor de colectat, cutiile de aluminiu trebuie sa fie turtite, pentru a micsora volumul de depozitare si transport.
In luna august, Agentia Nationala de Protectia Mediului a autorizat primul punct de colectare a dozelor de aluminiu de la persoanele fizice, in Bucuresti. Prima achizitie de la persoanele fizice a fost de 197 kg de aluminiu, in luna septembrie. In urmatoarea luna, cantitatea de aluminiu colectata a ajuns la 2.852 de kilograme.
Aluminiu pentru inca 400 de ani
Specialistii spun ca aluminiul e pe al treilea loc in topul metalelor prezente in natura. E reciclabil in intregime si nu se altereaza in niciun fel la transformarea lui intr-un produs. Retopirea aluminiului necesita cu 95% mai putina energie decat productia primara a acestui metal. Pentru reciclarea unei tone de aluminiu se economisesc cel putin 265 de dolari! Statisticile arata ca, la nivel mondial, rezervele actuale de bauxita, minereul din care se extrage aluminiul, sunt suficiente pentru inca 400 de ani.
Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul