Gheorghe Cristea este unul dintre autorii unei inventii care ar putea revolutiona infrastructura in materie de energie a vantului. Eoliana medaliata cu aur la trei competitii internationale este silentioasa, porneste la o viteza a vantului foarte redusa si poate fi amplasata oriunde.
Cu rotorul eolian inventat ati obtinut medalia de aur oriunde ati fost. Care sunt avantajele lui?
Inventia se refera la un rotor eolian pentru vant cu intensitate redusa, destinat a se folosi ca subansamblu principal la turbinele eoliene. „Rotorul eolian pentru vant cu intensitate redusa” (REVIR) a castigat medalia de aur in 2006, la Bucuresti si la Bruxelles, iar anul acesta a obtinut tot aurul, cu felicitarile juriului, la Salonul International al Inventiilor de la Geneva.
Sunt mai multe motive pentru care acest tip de rotor a fost atat de apreciat. In primul rand, nu face deloc zgomot, ceea ce este foarte important, pentru ca poluarea fonica reprezinta unul dintre marile dezavantaje ale sistemelor eoliene. Apoi, din incercarile preliminare, am reusit sa constatam ca, la un diametru de trei metri, REVIR incepe sa se invarteasca si la o viteza a vantului de 0,5 metri pe secunda, o viteza extrem de redusa avand in vedere ca cele mai multe eoliene pleaca la o viteza a vantului de peste 2 metri pe secunda.
Prin urmare, aceasta poate fi folosita si in Bucuresti, unde cele clasice nu prea ar face fata. Apoi mai are un avantaj. Nu trebuie scoasa din vant, pentru ca iese singura. Cele mai multe eoliene trebuie scoase din vant deoarece, in momentul in care acesta este foarte puternic, eoliana se supratureaza si se poate strica. Mai are si un principiu tehnic de volant, ceea ce inseamna ca, la o anumita turatie, REVIR nu simte variatii de vant, ci pastreaza o turatie relativ constanta. La eolienele clasice, acest lucru nu este posibil in momentul de fata.
Pentru ce locatii a fost creat?
Rotorul eolian a fost creat pentru a intra in zona alba, adica acolo unde nu functioneaza celelalte tipuri de eoliene. In principiu, poate fi amplasata oriunde. Noi cand ne-am apucat de treaba, ne-am gandit sa eliminam niste dezavantaje de care eolienele clasice se lovesc in general.
Cati oameni au lucrat la crearea acestui rotor si cat timp?
Am lucrat sase persoane, iar ca timp, aproximativ doi ani. Am lucrat la el in timpul nostru liber, in afara sarcinilor de serviciu. Pot spune ca am facut-o din pasiune.
Ce intentionati sa faceti mai departe?
Noi ne aflam acum in stadiul de model experimental. Prototipul executat este in prezent testat, fiind executate sase diametre de rotor de dimensiuni diferite (0,3; 0,5; 1; 1,5; 2; 3 metri). Rotorul este cu totul si cu totul deosebit. In urma acestor experimentari, trebuie reluat de la tot ce s-a calculat pana acum in materie de eoliene.
Pana in prezent, toate tipurile de eoliene pastrau acelasi profil aerodinamic. Modelul lor a fost preluat din zona elicelor pentru avion. Si rotorul nou are profil aerodinamic, dar el este ascuns, este mascat, este altfel facut si este foarte usor de construit. Nemtii au numit acest tip de rotor „roata adaptiva”, deoarece poate fi folosit la foarte multe aplicatii.
In momentul acesta, brevetul este acordat. Noi avem in plan ceva deosebit, la care lucram in momentul de fata. Incercam sa evitam stocarea de energie, ca sa nu mai fie nevoie de acumulatori. Numai cu noul tip de rotor se poate realiza acest lucru.
Fisa tehnica a rotorului
Rotorul eolian este destinat a se folosi ca subansamblu principal la turbinele eoliene cu rol de a converti energia vantului in energie mecanica de rotatie.
Rotorul este alcatuit dintr-un ax si o flansa pe care sunt montati niste suporti. Palele semicirculare sunt dispuse sub forma unor solzi de peste pe suportii de fixare.
Inventia prezinta mai multe avantaje, printre care: obtinerea unui moment de rotatie (cuplu) la ax mare, la viteze de vant mici.
Acesta prezinta, in plus, rezistenta aerodinamica redusa, forta portanta marita, randament de conversie imbunatatit.
Noul rotor eolian este silentios, se poate construi foarte usor si poate fi intretinut facil.
Uz casnic
Pe acoperisul Institutului de Cercetari Electrotehnice (ICPE) este amplasat un prototip REVIR care este supus unor teste.Acesta produce energia electrica pentru functionarea catorva becuri amplasate in interiorul cladirii.
Bucurestiul este o zona in care vantul bate cu intensitate redusa. Cu toate acestea, rotorul eolian REVIR, cu placute in forma unor solzi de peste, se invarteste.
Eliminarea punctelor vulnerabile
Eolienele utilizeaza energia vantului pentru producerea de electricitate. Vantul face ca elicele sa se invarteasca in jurul unui ax. Acest ax este conectat la un generator care furnizeaza curentul electric. La scara industriala, eolienele produc intre 50 si 750 de kilowati. Eolienele de mici dimensiuni furnizeaza mai putin de 50 de kilowati, acestea din urma putand fi amplasate pe acoperisul caselor.
Dezavantajele energiei eoliene
Desi energia vantului reprezinta una dintre alternativele la utilizarea combustibililor fosili, aceasta prezinta si o serie de dezavantaje.
“Principalele dezavantaje ale energiilor regenerabile sunt legate de faptul ca nu sunt disponibile tot timpul zilei”, a precizat fizicianul Dan I. Teodoreanu, directorul Centrului Surse Noi de Energie din cadrul Institutului de Cercetari Electrotehnice, co-autor al inventiei REVIR.
Eolienele mai prezinta o serie de inconveniente. Cele mai multe dintre ele sunt foarte zgomotoase, iar poluarea fonica produsa de acestea poate deveni o problema pentru vecini. Pasarile pot muri daca se lovesc de elicele eolienelor. In plus, in cazul fermelor eoliene, aceste mori de vant pot fi o sursa de ceea ce se numeste poluare a peisajului.
Un alt dezavantaj remarcabil tine de o anumita intensitate a vantului, pentru ca cele mai multe dintre generatoarele eoliene nu pot produce electricitate daca vantul nu bate tare. Odata cu inventarea REVIR-ului, unele dintre aceste probleme par a fi rezolvate.
“Noi, cand ne-am apucat de treaba, ne-am gandit sa eliminam niste dezavantaje de care eolienele clasice se lovesc in general”, a spus Gheorghe Cristea.