Doar doua firme romanesti au obtinut dreptul de utilizare a semnului grafic ecologic european, principala cauza fiind convingerea gresita a producatorilor ca acesta nu le aduce beneficii.
Eticheta ecologica europeana este "pasaportul" care autorizeaza libera circulatie a produselor pe teritoriul comunitar. Despre importanta folosirii acestei "marci verzi" vorbeste Daniela Toma, Consilier Superior in cadrul Directiei pentru Controlul Poluarii si Managementul Riscului din Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile.
Adevarul: Ce presupune sistemul de etichetare ecologica?
Daniela Toma: Eticheta ecologica este un simbol grafic insotit de un text scurt, descriptiv in care sunt prezentate avantajele utilizarii etichetei ecologice.
Etichetarea ecologica este o actiune voluntara, agentii economici nefiind obligati sa aplice acest simbol pe produsele lor. Cand un agent economic se hotaraste sa aplice acest sistem, demersul pe care il are de realizat este, pe scurt, urmatorul: in primul rand, solicita Ministerului Mediului acordarea etichetei ecologice.
Noi il indrumam catre un institut cu laboratoare acreditate pentru a analiza produsele respective. Apoi, cu dosarul astfel intocmit, agentul economic revine la minister, unde Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice analizeaza dosarul. La final, dupa caz, se acorda sau nu eticheta ecologica.
– Care sunt tipurile de produse pe care se poate aplica aceasta eticheta?
– Eticheta ecologica a fost introdusa in ideea de a promova produsele care au un impact redus asupra mediului, pe parcursul intregului lor ciclu de viata. Este vorba despre produse de curatat, aparate casnice, produse din hartie sau produse pentru casa si gradina.
Exista, de asemenea, doua tipuri de servicii pentru care se acorda aceasta eticheta: serviciile de cazare turistica si cele de camping. Din acest sistem sunt excluse produsele alimentare, bauturile, produsele farmaceutice si aparaturile medicale. Eticheta ecologica nu se acorda substantelor sau preparatelor care dauneaza mediului, celor toxice sau cancerigene. Pentru a se acorda eticheta, exista criterii specifice valabile pentru fiecare produs in parte.
De exemplu, pentru serviciile de cazare turistica, ferestrele pensiunilor trebuie sa fie bine izolate, apa de la robinet trebuie sa curga cu un anumit debit si la toaleta trebuie sa existe dozatoare de sapun. De asemenea, agentul turistic trebuie sa aiba un sistem selectiv de colectare a deseurilor, iar la micul dejun sa fie servite si cateva produse locale si ecologice.
Unele dintre criterii sunt obligatorii, altele, optionale. Conditiile impuse respecta, in primul rand, mediul si previn poluarea apelor sau a solului. Eticheta este valabila atata vreme cat criteriile pe baza carora s-a acordat eticheta sunt valabile. La nivelul Uniunii Europene, aceste criterii se revizuiesc la un interval cuprins intre trei si cinci ani, dupa care agentii economici trebuie sa-si reinnoiasca cererea. Daca agentul economic nu isi reinnoieste solicitarea dupa ce valabilitatea criteriilor a expirat, acesta pierde dreptul de utilizare a simbolului grafic.
– Care este pretul pe care trebuie sa-l plateasca un agent economic pentru a-si eticheta ecologic produsele?
– Exista un tarif in valoare de 300 de euro pentru procesarea solicitarilor de acordare a etichetei. Este o suma care, pentru un producator, nu este foarte mare. Sistemul mai implica si un tarif anual echivalent cu 0,15 la suta din profitul pe produsele etichetate ecologic. Din discutiile purtate cu cei care folosesc acum eticheta ecologica, am aflat ca aceste sume nu se reflecta neaparat in pretul produselor sau serviciilor. Probabil ca ele cresc putin, dar nu semnificativ.
– Care sunt avantajele utilizarii florii europene?
– Eticheta ecologica promoveaza produsele la nivel international. In plus, agentilor economici le creste profitul si, nu in ultimul rand, consumatorii sunt satisfacuti pentru ca produsele sunt de o calitate mai buna si nu le afecteaza sanatatea in niciun fel. Promovarea produselor marcate astfel contribuie la utilizarea eficienta a resurselor si la protejarea mediului inconjurator, prin furnizarea catre consumatori de informatii corecte si stabilite pe baza stiintifica despre produsele respective.
– Cum a fost primita eticheta ecologica in Romania?
– In Romania a fost introdusa in 2002. Pana in momentul de fata, doar doua firme, una de textile si una de saltele de pat, au obtinut dreptul de utilizare a etichetei ecologice. A mai existat o solicitare care insa nu a fost acceptata pentru ca nu indeplinea conditiile necesare, iar recent au mai sunat la minister doi producatori, unul pentru obtinerea etichetei pentru pompe de caldura si celalalt pentru textile.
Vom vedea daca vor obtine sau nu eticheta ecologica. Una dintre cauzele pentru care nu s-au implicat mai multe firme cred ca este cea legata de voluntariat. Atat timp cat nu ii obliga nimeni, agentii economici nu privesc etichetarea ca pe o urgenta.
– Ce se intampla in Europa vizavi de aceasta eticheta?
– Acest regulament a aparut in Europa in 1992. In Uniunea Europeana, sistemul functioneaza mult mai bine acum, dar la inceput au avut si ei destule probleme. De exemplu, in Italia a durat trei, patru ani pana cand producatorii au inceput sa-si aplice etichete ecologice pe produsele lor. Este vorba despre un proces destul de lent, dar care va intra, mai tarziu, in constiinta publica. In Italia au fost acordate foarte multe etichete ecologice serviciilor de cazare turistica.
Germania, de exemplu, foloseste „Ingerul albastru". Aceasta este eticheta lor nationala, si majoritatea produselor sunt etichetate astfel, eticheta ecologica europeana nefigurand pe niciun produs realizat in tara. Noi nu avem o eticheta nationala si nici nu cred ca vom introduce una deoarece, in momentul actual, se pune mare accent pe exportul produselor si atunci cand detii o eticheta ecologica europeana pentru produsele de export este suficient.
Pot spune insa ca, pe piata romaneasca, produsele importate din statele membre UE contin simbolul. Acestea, dupa cum spuneam, nu sunt mai scumpe decat cele fara eticheta. Pentru a cumpara un produs cu eticheta in locul unuia neetichetat este nevoie de un simt ecologic care la noi nu e inca atat de puternic, dar am incredere ca, nu peste mult timp, va deveni.
Simboluri ecologice in Europa
In Europa exista mai multe simboluri grafice care desemneaza produsele cu impact redus asupra mediului.
"Floarea europeana" este simbolul etichetei ecologice comunitare. A fost creata de Comisia Europeana in 1993, fiind o schema unica de certificare ce ajuta consumatorii sa distinga produsele si serviciile verzi de cele care afecteaza mediul. Etichetarea este obligatorie in cazul vanzarii de produse in Europa, precum si in cazul exportului de produse catre Europa. Un alt simbol grafic ecologic este "Ingerul albastru". Acesta a fost lansat in Germania in urma cu mai bine de 25 de ani. "Lebada nordica" este eticheta ecologica nordica oficiala care a aparut in 1989. "NF ENVIRONNEMENT" reprezinta marca ecologica franceza, creata in 1991.
Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul