Adevarul: Constanta are apa plata la robinet

Un sfert dintre constanteni beneficiaza, de cateva zile, de un sistem inovator de purificare a apei de la robinet. In acest fel, tratarea cu clor nu mai e necesara.

Apa de la robinetele constantenilor a devenit, de cateva zile, perfect potabila. Ea este curata, fara microorganisme si nu mai miroase a clor. Purificarea se realizeaza printr-un sistem revolutionar, cu raze ultraviolete, inventat in urma cu 10 ani si adoptat in premiera in Romania.

Ultravioletele ucid bacteriile si virusii

Tehnologia numita „LIT" foloseste radiatiile ultraviolete pentru a ucide toate bacteriile si virusii din apa, eliminand tratamentul traditional de clorinare.

Spre deosebire de dezinfectia cu clor sau ozon, gustul si compozitia chimica a apei tratate cu radiatii UV nu se modifica.

Pentru inceput, SC RAJA SA, societatea care furnizeaza apa pentru tot judetul Constanta, a montat instalatiile doar in statia de pompare Calarasi, cea care asigura apa pentru zona de nord a orasului Constanta, inclusiv pentru statiunea Mamaia. Pana la sfarsitul anului, metoda va fi extinsa la toata reteaua orasului de la malul marii.

Constanta este primul oras din tara si printre cele cateva sute din toata lumea care beneficiaza de purificaresa apei cu UV in sistemul public de furnizare a apei potabile.

Tehnologia nu necesita investitii foarte mari si nu impune suplimentarea numarului de angajati. Lampile cu UV au o durata de operare intre sase luni si un an, apoi se schimba cu unele noi. Pana la sfarsitul acestui an, RAJA intentioneaza sa extinda tehnologia bazata pe UV la toate statiile de pompare, astfel incat toti locuitorii judetului sa beneficieze de apa purificata, lipsita de mirosul specific de clor.

„Iradierea cu raze ultraviolete este o metoda sigura pentru dezinfectia apei. Cel mai important lucru este ca nu se folosesc adaosuri chimice si implicit metoda nu afecteaza mediul inconjurator. In urma tratarii cu raze ultraviolete, proprietatile fizice si chimice ale apei nu se schimba, dar se reuseste eliminarea tuturor componentelor bacteriologice, motiv pentru care metoda este folosita cu succes in numeroase tari, atat pentru tratarea apei potabile cat si in industria alimentara si farmeceutica.

Se elimina clorul

In plus, prin folosirea acestei metode de tratare a apei se elimina procesul de clorinare, proces care modifica compozitia chimica, gustul si mirosul apei potabile", spune Aurel Presura, directorul tehnic al SC RAJA SA.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Ultimele știri