Adevarul: „Casa Verde” se darama putin cate putin

Programul prin care statul promitea subventionarea instalarii de panouri solare si centrale eoliene a fost amanat pentru a treia oara, existand chiar posibilitatea anularii lui. Tergiversarea demararii programului a dus la reducerea considerabila a vanzarilor de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile.

Anuntat inca din luna septembrie a anului trecut, programul „Casa Verde” promitea subventionarea in proportie de 90% a instalarii de panouri solare si de centrale eoliene pentru persoane fizice.

Aceasta initiativa se inscria, atunci, pe linia asteptarilor privind cheltuirea eficienta a banilor proveniti din taxa auto, fonduri pe care autoritatile promisesera ca le vor directiona catre proiecte de mediu. Totodata, programul parea sa raspunda unor nevoi care veneau atat din partea populatiei – reducerea facturilor la energie, cat si din partea producatorilor si importatorilor de sisteme de producere a energiei din surse alternative – promovarea acestor produse.

Efectul educativ si puterea exemplului

„Pe noi nu ne-a entuziasmat atat de mult «castigul» pe care preconizam ca o sa il avem pe durata derularii acestui program, cat mai ales efectul educativ pe care l-am gasit in aceasta initiativa.

Avem convingerea ca acest program are, in primul rand, rolul de a promova aceste sisteme de producere a energiei si de a-i convinge pe oameni de viabilitatea lor. Este nevoie de o singura instalatie de acest tip care sa ajunga intr-o comunitate pentru ca acei oameni, prin puterea exemplului, sa se convinga de avantajele ei si sa opteze apoi pentru astfel de solutii si pe bani proprii”, ne-a explicat directorul de marketing al Romsir, Claudia Langa.

Proiectul a inceput cu amanari succesive

Puternic mediatizat, programul ar fi trebuit sa inceapa in data de 5 ianuarie si sa se desfasoare pana la sfarsitul anului. Primul obstacol a aparut odata cu inscrierile foarte multor instalatori in acest program si blocajul birocratic de la Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).

Astfel, in data de 20 decembrie 2008, publicarea listei cu instalatorii validati in program era amanata pentru data de 29 decembrie 2008. La aceasta data, noul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, anunta o noua amanare a publicarii listei pana la mijlocul lunii ianuarie 2009. Tot atunci, data la care persoanele fizice se puteau inscrie in program a fost stabilita pentru mijlocul lunii februarie.

Pe termen nelimitat

Zilele trecute insa, ministrul Mediului a anuntat din nou ca „suntem in faza in care acest program nu poate fi aplicat, pentru ca Administratia Fondului pentru Mediu nu si-a facut treaba”.

La randul sau, presedintele inca in functie al AFM, Mihai Toti, a explicat ca lista instalatorilor validati in program a fost definitivata, insa nu poate fi facuta publica intrucat bugetul AFM nu a fost aprobat. „367 de firme din intreaga tara au fost validate in program. AFM a intocmit deja scrisorile pentru cei 1.490 de agenti economici respinsi, urmand ca in zilele urmatoare sa le trimita. Avand in vedere insa ca bugetul AFM nu s-a aprobat, nu putem publica lista cu operatorii in acest moment”, a spus Toti.

Intrebat care este data la care persoanele fizice se vor putea inscrie, ministrul Nemirschi a declarat ca nu poate avansa un termen, afirmand totodata ca exista posibilitatea ca acest program sa nu mai fie aplicat deloc.

„Din punctul meu de vedere, este clar ca acest program nu a fost bine gandit. De aceea, va face obiectul unei analize in Guvern, care sa stabileasca eficienta lui. Variantele in momentul de fata sunt revizuirea ghidului de finantare sau renuntarea definitiva la «Casa Verde»”, a precizat Nemirschi.

Reactie vehementa

Anuntul facut de ministrul Mediului a generat o reactie de nemultumire atat din partea cetatenilor care asteptau acest program, dar mai ales din partea producatorilor de centrale eoliene si de panouri solare. „De cand a fost anuntat acest program, din septembrie anul trecut, vanzarile au scazut considerabil. Oamenii nu au mai cumparat astfel de echipamente, asteptand posibilitatea obtinerii acelei subventii consistente de 90% din partea statului”, ne-a declarat directorul comercial al „Solaria”, Luigi Bogdan.

Vanzari aproape de zero

Claudia Langa este de parere ca „amanarea continua a demararii programului a blocat realmente piata pentru ca oamenii au intrat in expectativa. Inainte de anuntarea programului, vanzarile noastre erau de aproximativ 100.000 de euro. Din septembrie, cand criza nu incepuse sa isi faca simtite efectele, vanzarile sunt aproape de zero”, a explicat reprezentantul Romsir.

„Casa Verde” are culoare politica

Inca de la inceputul discursului sau, ministrul pesedist Nicolae Nemirschi si-a exprimat opinia potrivit careia „acest program este o initiativa pe care Korodi (fostul ministru al Mediului, udemeristul Attila Korodi – n.r.) a luat-o prea tarziu si cu tenta de campanie electorala”.

Cele patru „pacate”

Acesta a adus in sprijinul afirmatiei sale „patru ratiuni de ordin personal” care vizeaza incapacitatea administrativa pentru aplicarea acestui program, lipsa de transparenta a principiului „primul venit, primul servit” sau riscul ca instalatiile subventionate din bani publici sa ajunga, in mare parte, pe case de vacanta.

Ultimul element-problema vazut de ministrul Mediului este legat de faptul ca in Romania piata producatorilor de sisteme de producere a energiei alternative este redusa si, implicit, ca „acesti 200 de milioane de euro se vor duce pe stocurile de produse care stau pe cheiurile din Shanghai, in aceasta perioada de criza”.

In replica, directorul de marketing al Romsir sustine ca „nu poti impune un criteriu care tine de tara de origine a unui produs. Noi importam produse din toata lumea, insa absolut toate au certificare europeana. Spre exemplu, aducem echipamente din Asia pentru ca acelasi tip de produs, fabricat in Germania, este inferior din punct de vedere calitativ”, a explicat Claudia Langa.

Critici – da, solutii – ba

Intrebat care sunt solutiile clare pentru asteptarile generate de promovarea de pana acum a programului, ministrul a raspuns prin intrebari: „Cat poate sa dureze revizuirea ghidului de finantare? O luna? Oricum, pana nu da firul ierbii, nu se urca nimeni pe casa sa isi puna panouri solare”.

Urmarea acuzatiilor aduse de Nemirschi in fata reprezentantilor presei atat predecesorului sau – Attila Korodi, cat si celui care ocupa functia de presedinte al AFM, Mihai Toti, a fost cererea de revocare din functie a acestuia din urma. Solicitarea lui Nemirschi a fost semnata de premierul Emil Boc in aceeasi zi, in locul sau fiind numit pedelistul Vlad Marcoci.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri