Există 430 hectare de păduri virgine și cel puțin alte 250 de hectare de păduri valoroase care pot fi protejate prin lege, conform studiului realizat de Agent Green pe terenurile deținute în România de compania Holzindustrie Schweighofer. Majoritatea pădurilor cartografiate nu apar în inventarul statului.
Studiile au fost realizate de experții Agent Green în perioada mai–octombrie 2017. Compania Holzindustrie Schweighofer a oferit acces nerestricționat la toate pădurile și documentele necesare inventarierii lor.
Păduri luxuriante neatinse de om
Pădurile identificate sunt localizate în județele Argeș, Buzău, Hunedoara, Neamț și Vâlcea, în zone montane cu altitudini cuprinse între 980 și 1475 m. Predomină pădurile mixte de fag, brad și molid. Cercetătorii au descoperit că pădurile sunt în realitate mult mai bătrâne decât vârsta menționată în documentele oficiale.
Este o surpriză plăcută că au fost descoperite atât de multe păduri de paradis, neatinse. Frumusețea și biodiversitatea lor sunt izbitoare. Arată precum pădurile luxuriante din Jurassic Park”, spune Gabriel Păun, Președintele Agent Green
Specialiștii au marcat pe hartă granițele pădurilor și au adăugat fotografii relevante și descrieri detaliate ale elementelor de floră și faună, cum ar fi locurile de reproducție pentru amfibieni și reptile sau cuiburile de păsări și bârloagele mamiferelor mari.
Ministerul Apelor și Pădurilor trebuie să ia în evidență toate pădurile virgine
Specialiștii Agent Green spun că Ministerul Apelor și Pădurilor trebuie să își îmbunătățească metodologia de identificare a pădurilor virgine deoarece pădurile identificate de ei nu figurează ca arii protejate în Catalogul Național.
Dacă pădurile virgine și cele cu ecosisteme deosebit de valoroase vor fi validate de Ministerul Apelor și Pădurilor, aceste zone vor fi excluse de la lucrări silvice, adică nu vor fi tăiate.
Faptul că cele mai multe dintre aceste păduri erau necunoscute și nu mai fuseseră identificate în niciun inventar oficial este un indicator că nimeni nu știe cu adevărat câtă pădure virgină s-a pierdut și câtă a mai rămas în România. Ministerul Pădurilor că trebuie să stabilească cât mai urgent o metodologie îmbunătățită pentru identificarea ultimelor păduri virgine”, avertizează Gabriel Păun, Președintele Agent Green.
Companiile din industria lemnului pot primi compensații
Agent Green a convins Holzindustrie Schweighofer să refuze lemnul provenit din pădurile virgine și parcurile naționale și să dezvolte un sistem de trasabilitate.
Agent Green cere Guvernului un moratoriu asupra exploatărilor în ultimele păduri virgine
Compania austriacă administrează 4.294 hectare de păduri, dar nu este singura companie care deține suprafețe forestiere în România. Statul oferă compensații de până la 500 de euro/ ha pe an pentru proprietarii de păduri considerate arii protejate.
A mai rămas un singur pas, recunoașterea oficială a statului român prin includerea în Catalogul Național al Pădurilor Virgine. Între timp, sperăm că proiectul îi va inspira și pe alți proprietari privați de păduri să realizeze studii pentru a proteja pădurile virgine având în vedere că vor primi compensații bănești anuale de la Guvern”, explică Gabriel Păun.