Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa la Targu Mures, ca in Romania nu exista inventarul siturilor ce trebuie decontaminate, insa, pana in 2009, se va face inventarierea siturilor poluate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit lui Korodi, nu numai ca se va face inventarierea siturilor poluate si reverificarile, ci vor aparea si prevederi legislative care sa dea companiilor si autoritatilor locale responsabilitati legate de depoluare.
"Aici depasim faza in care aveam bataluri, halde de steril, iazuri. Vorbim de poluari istorice acumulate in sol si subsol. Inventarul nu a fost niciodata facut in Romania", a spus Korodi.
Ministrul a spus ca identificarea acestor contaminari de situri se va realiza in acest an sau in anul viitor, dupa care se va proceda la reverificari.
"Sfarsitul anului viitor va veni cu ceva concret. Aceasta inseamna ca fiecare companie si autoritate locala va avea autorizatie ce include responsabilitati de poluare", a spus Korodi.