Clujul nu a intampinat probleme in acest sfarsit de saptamana, desi fusese instaurat “cod galben”, din punct de vedere meteorologic, in 22 de judete din tara.
Cu toate acestea, au existat localitati in zonele de munte din judet unde stratul de zapada a atins 50 cm. “Nu au fost probleme, avem ofiteri de serviciu si patru diriginti pe fiecare zona. Se circula in conditii deosebite – de iarna, insa in Cluj nu au fost probleme. Ma bucur ca la noi s-a intervenit”, a declarat Mircea Avram, directorul executiv al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Privat (RAADPP) Cluj. Reprezentantii Regiei Autonome a Drumurilor Judetene (RADJ) au confirmat ca in Cluj nu au fost probleme in ceea ce priveste traficul sau deszapezirile.
“Am avut zapada la munte. Am deschis drumul judetean Valea Draganului – Baraj Floroiu si cel dinspre Barajul Floroiu si limita judetului Bistrita, care are vreo trei kilometri”, a explicat Danut Totelecan, directorul adjunct al RADJ. El a declarat ca in zona catunului Zarnisoara stratul de zapada atinge o jumatate de metru.
“La Marisel, Rachitele si Muntele Baisorii e zapada foarte mare, de aproximativ 30 de centimetri si bate si vantul. Peste tot sunt utilaje si mijloace auto cu lama”, a adaugat seful RADJ. El a afirmat ca ieri dupa-amiaza nu exista nici un drum inchis in Cluj, iar vineri RADJ avea rezerve de 12.000 de tone de material antiderapant si 230 de tone de sare.
“N-am avut nici o problema. Pe Tihuta, au fost niste zone cu probleme, dar totul a fost o chestie de o ora”, a declarat Marius Cataniciu, directorul adjunct al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj. Acesta a sustinut ca are in stocuri 2.000 de tone de material antiderapant, nisip si sare.
“Avem aproximativ 150 de camioane de material antiderapant. in zonele, unde au existat probleme, au fost intre doua si patru masini care sa faca deszapezirea”, a adaugat directorul DRDP. Pana in prezent, Directia Regionala a lucrat cu materiale antiderapante aflate pe stoc, deoarece licitatia pentru intretinerea multianuala a sectiilor din cadrul DRDP, pe perioada 2008-2011, s-a incheiat abia saptamana trecuta.
“Firma, care a castigat licitatia, a fost Euroconstruct. Pana acum, numai pe stocul nostru am lucrat, ei inca nu ne-au aprovizionat cu nimic. Abia saptamana trecuta au primit ordin de incepere a activitatii”, a incheiat Cataniciu. Consortiul Euroconstruct Trading ’98 – Han Grup va intretine drumurile aferente Sectiei Cluj, cu o oferta de 52,69 milioane de lei, fara TVA.