Peste 150 de participanti din Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Serbia, Slovacia si Romania s-au reunit in Delta Dunarii intre 12 si 15 iunie pentru a sarbatori Anul International al Biodiversitatii la invitatia Veolia Romania.
Sub deviza „Protejati cele 12.000 de leghe de mari europene”, Veolia Apa, in parteneriat cu Unesco si Ministerul Afacerilor Externe, a organizat cu ocazia Anului International al Biodiversitatii un schimb de experienta european pe teme de mediu in Delta Dunarii, unul dintre cele mai intinse terenuri umede din lume, recunoscuta ca un adevarat muzeu natural de biodiversitate.
Autoritati centrale si locale, ONG-uri de mediu, reprezentanti UNESCO, reprezentanti Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), participanti din mediul universitar, presa nationala si internationala, ambasadori si reprezentanti Veolia din cele 7 tari participante au prezentat proiecte si solutii in vederea protejarii resurselor de apa si a biodiversitatii.
Evenimentul organizat de Veolia Apa si aflat deja la cea de-a doua editie isi propune sa incurajeze parteneriatul si colaborarea la nivel european pentru a contribui la protejarea mediului.
„Timp de trei zile, Sfantu Gheorghe a redevenit capitala verde Veolia printr-un eveniment ce se doreste a deveni o traditie pentru Veolia Apa, un cadru prielnic pentru a lucra impreuna si a anticipa masurile ce trebuie intreprinse pentru a proteja apa, biodiversitatea si viitorul nostru comun.” a declarat Bruno Roche, director general Apa Nova Bucuresti si Veolia Romania.
Totodata, in Tulcea a fost inaugurat Parcul Veolia, un proiect modern de constructie cu caracter ecologic si de agrement. Initiativa a primariei din Tulcea si sprijinita de catre Veolia Romania (Apa Nova Bucuresti) cu o finantare de 150.000 RON, parcul a fost construit pe perioada unui an incluzand toate lucrarile de amenajare: iluminare electrica, spatiu verde, un foisor, banci si locuri de joaca special desemnate pentru copii, alei si trotuare pavate.
„Cu o suprafata de peste 5000 metri patrati, parcul Veolia se afla intr-un cartier nou construit de case si ocupat de familii tinere cu copii. Investitia Veolia este binevenita cu atat mai mult intr-o zona a orasului care are nevoie de spatiu verde.” a declarat Constantin Hogea, primarul orasului Tulcea.
De asemenea, in colaborare cu ARBDD, Veolia Apa sprijina organizarea concursului international „O sansa Dunarii Albastre” si a dotat Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunarii din Tulcea cu 16 vitrine de expunere. La Sfantu Gheorghe, investitia Veolia in proiectele de mediu a continuat cu donarea unei vidanje pentru apele uzate si organizarea de actiuni de plantare de puieti pe digurile din imprejurimi.
Bruno Roche, director general Apa Nova Bucuresti a salutat acest demers si a punctat esenta proiectelor de responsabilitate sociala in care crede „o investitie inteligenta care sa aduca beneficii intregii comunitati”.
Veolia Apa, in calitate de lider mondial in domeniul serviciilor de apa, se implica in mod constant in numeroase proiecte de protectie a mediului si investeste activ in dezvoltarea companiei la nivel mondial. Evenimentul din acest an continua traditia inceputa anul trecut tot in Delta Dunarii si reprezinta un angajament al companiei pentru o dezvoltare durabila prin incurajarea colaborarii internationale.