Permacultura, termen inventat în anii ’70 pe meleaguri australiene, ce definește, pe scurt, o formă de interacțiune armonioasă cu mediul în care ne desfășurăm activitatea, a trezit de câțiva ani și interesul romanilor.
Printre altele, conceptul presupune crearea, prin diferite metode, a unui sistem care se autosusține, ceea ce presupune implicare și efort minim din partea omului.
Sunt reduse pe cât posibil activități pe care le asociem de obicei cu agricultură, că aratul sau săpatul, fiind aduse în prim-plan noțiuni precum „mulcirea” – procedura prin care acoperi pământul cu paie sau frunze pentru a-i păstra umiditatea și pentru a împiedica creșterea buruienilor, sau „plante companion” – care se ajută unele pe altele.
În permacultura, ferma este segmentata pe anumite zone în funcție de atenția de care are nevoie fiecare, astfel încât consumul de resurse să fie minim, aceasta fiind un exemplu de logică după care este guvernat întregul sistem.
Deși în lume funcționează ferme proiectate după principiile permaculturii, în România aplicarea informației se afla încă, în mare parte, „la stadiul de vis”, a spus Gabriel Diaconu, unul dintre practicanții permaculturii în România, pentru Ziare.com.
