Parma, care și-a asumat strategia zero deșeuri, este un model pentru Oradea

Autoritățile publice din Oradea și Bihor împreună cu operatorii de salubritate au realizat un schimb de experiență în Parma (Italia), pentru a afla cum să gestioneze mai eficient deșeurile pe plan local. Acțiunea a fost organizată de Zero Waste Europe și Zero Waste România.

 

zero deșeuri
foto: Zero Waste Romania

Parma, orașul cu o rată de peste 80% de reciclare a deșeurilor

Potrivit Zero Waste România, în 2013, Parma şi-a asumat oficial strategia “zero deșeuri” şi s-a alăturat rețelei internaționale “Zero Waste Municipalities”. Astfel, orașul cu o populație similară cu cea din Oradea (200.000 de locuitori) a reușit în patru ani să reducă cu 59% cantitatea de deșeuri depozitate la rampă sau incinerate. De asemenea, cantitatea de deșeuri reziduale/mixte/fracţie umedă a fost redusă de la 283kg la 117kg per locuitor. În același timp, în urma măsurii au fost create 44 de noi locuri de muncă și s-au economisit aproape 500,000 €. Nu în ultimul rând, orașul a atins un nivel de peste 80% reciclarea a deșeurilor. 

Viceprimarul orașului Parma, Gabriele Folli, a declarat că metoda a responsabilizat cetățenii și industria.

“Aplicarea metodologiei „zero deșeuri” a însemnat o schimbare de paradigmă în percepția asupra deşeurilor – o evoluţie majoră în mentalitatea comunității. A responsabilizat atât cetățenii, cât şi industria, a educat şi, mai ales, a unit, a solidarizat.  În 2012, am realizat primii paşi și am înlocuit sistemul de colectare stradal cu cel de colectare din uşă în uşă, pe tipuri diferite de deşeuri, dintre care cea mai importantă, fracția biodegradabilă, ceea ce a dus la ‘înfometarea’ instalației de tratare termică a deşeurilor, prin dublarea cantităților reciclate în primii doi ani”, a declarat viceprimarul din Parma.

Gabriele Folli a mai spus că nu recomandă autorităților publice din România să investească în instalații de incinerare și că închiderea acestora trebuie să fie una progresivă.

„Deși incineratorul reprezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor, în timp ce importă deșeuri din alte regiuni, închiderea acestuia trebuie să aibă loc progresiv. Din cauza unor contracte semnate  în urmă cu mulţi ani, închiderea totală înainte de încheierea contractului înseamnă penalități foarte mari din bani publici. Nu recomand autorităților publice din România să investească în astfel de instalaţii, ci să înceapă să implementeze progresiv soluţiile zero deşeuri. Nu va fi uşor, însă vă asigur că rezultatele vor merita tot efortul”, a mai spus viceprimarul.

Oradea, municipiul cu cea mai mare rată de colectare a separată a deșeurilor la sursă

Potrivit Zero Waste România, Oradea este municipiul cu cea mai mare rată de colectare separată la sursă (de 10%) din România. De asemenea, Oradea are și cea mai performantă stație de compost din România, gestionată de către Ecobihor SRL.  Din bio-deșeurile bihorenilor, compania produce fertilizator pe care îl comercializează sub formă de pământ de flori.

De asemenea, potrivit aceleiași surse, Primăria Oradea este cea care a inițiat modificarea legislației salubrizării. Modificările au constat în coroborarea acesteia cu legislația cadru pentru deșeuri, respectiv Legea 211/2011, și introducerea tarifului diferențiat în funcție de tipul de deșeu colectat, volumul containerului și greutatea/frecvența de colectare. Tariful diferențiat se va aplica prin metoda „plătești pentru cât arunci”. Astfel, cetățenii vor fi motivați să arunce mai puțin, să colecteze selectiv și dacă vor produce deșeuri mixte vor fi penalizați.

Peste 40 de orașe și comunități și-au asumat sau sunt în proces de asumare soluția zero deșeuri. Potrivit estimărilor Zero Waste, această soluție are o rată de reducere cu peste 90% a cantității de deșeuri, care ar în mod obișnuit ar ajunge în gropi de gunoi sau ar fi incinerate în instalații de tratare termică. Primul și cel mai mare municipiu acceptat în rețea este Iași. De asemenea, Târgu Lăpuș este primul oraș acceptat în rețea și cel care are cea mai mare rată de colectare separată și reciclare, de peste 40%.

Citește și: EXCLUSIV GR Mihai Chirica: „Dacă vrei să ai un mediu mai curat, trebuie să ai o taxă mai mare de mediu.”

În cadrul rețelei Zero Waste, primăriile beneficiază de expertiză oferită de specialiști în implementarea metodologiei „zero deşeuri”- model de eco-inovare recunoscut de către Comisia Europeană. Strategia a avut impact în peste 350 de orașe europene.

 

spot_img

Ultimele știri