Zeci de organizații și cercetători cer taxă pentru aviaticii frecvenți

O taxă pentru călătorii aviatici frecvenți la nivel european ar aduce 64 de miliarde de euro fără niciun cost pentru majoritatea oamenilor, potrivit unui raport publicat astăzi în România de 2Celsius, o organizație neguvernamentală creată pentru a influența politicile privind schimbările climatice la nivel național și european. Actori din industrie au respins aceasta opțiune și au răspuns solicitării Green Report cu altă soluție. 

Aceasta reprezintă o creștere de șase ori a veniturilor din taxele de aviație europene, echivalentă cu aproximativ 30% din întregul buget anual al UE, conform sursei.

Studiul este primul care analizează modul în care o taxă pentru călători aviatici frecvenți ar putea fi pusă în aplicare în toată Europa, utilizând modelarea economică realizată de CE Delft, o organizație non-profit europeană cu peste 45 de ani de experiență în cercetare și consultanță, pe baza unei analize juridice realizată de Adastone Law.

Veniturile generate numai în UE (51 de miliarde euro) ar putea finanța 20% din investițiile publice anuale necesare pentru ca UE să își îndeplinească obiectivele climatice, mai puncteaza raportul.

Atunci când vine vorba de stoparea dezastrului climatic, Europa se confruntă cu un decalaj uriaș în ceea ce privește finanțarea disponibilă”, argumentează Sebastian Mang, cercetător principal la New Economics Foundation (NEF).

O taxă pentru călătorii aviatici frecvenți ar putea aduce o contribuție considerabilă la fondurile UE și ar putea genera sute de miliarde de euro în capital pentru investiții în transportul public, energia eoliană și solară și restaurarea naturii. În același timp, o parte din fonduri ar trebui să fie rezervată pentru contribuția UE la țările cu venituri mici și medii care se confruntă cu partea cea mai dură a crizei climatice.”, susține Mang.

Mai exact, o taxă pentru persoanele care zboară frecvent ar duce la o scădere cu 21% a emisiilor din aviație, aproximează raportul, în principal ca urmare a faptului că doar 5% dintre oameni, cei care zboară și cel mai des, ar lua mai puține zboruri.

Peste 90 de organizații și 47 de cercetători au semnat o declarație publică în sprijinul unei taxe pentru persoanele care zboară frecvent în UE.

Raportul propune introducerea unei taxe pentru călătorii frecvenți la nivel european care ar presupune niveluri progresive de impozitare pentru fiecare zbor dus-întors efectuat de o persoană într-un an. Potrivit strategiei propuse, primul zbor dus-întors nu ar fi taxat.

În plus, raportul propune o suprataxă pentru cele mai poluante călătorii: zborurile pe distanțe medii și lungi, precum și locurile la clasa business și la clasa întâi.

Reducerea imediată a emisiilor de carbon este necesară pentru alinierea sectorului aviației la obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice. În caz contrar, este probabil ca aviația să contribuie la o depășire a bugetelor de carbon rămase și, în plus, necesită cantități disproporționate de energie curată și terenuri sau depinde de progrese tehnologice incerte.”, a declarat Stefan Grebe, autor al studiului de modelare economică CE Delft.

Spre deosebire de alte moduri de transport, aviația este în prezent puternic subvenționată. Raportul recomandă eliminarea scutirilor actuale din aviație, precum taxa pe combustibil și de la TVA.

Această măsură, combinată cu o taxă pentru pasagerii frecvenți, ar crea o modalitate echitabilă, din punct de vedere social, de combatere a poluării excesive de către pasagerii frecvenți cu venituri mari, menținând în același timp accesul la zboruri ocazionale la prețuri accesibile pentru grupurile cu venituri reduse.

Raportul se bazează pe sondaje realizate în Europa de Vest care arată că zborurile frecvente sunt preferate de cei cu venituri ridicate:

  • Puțin peste jumătate dintre oameni (52%) nu zboară deloc într-un an.
  • În medie, doar 11% dintre oameni zboară de mai mult de trei ori pe an.
  • 35% dintre gospodăriile cu venituri mai mari de 100.000 Euro efectuează trei sau mai multe zboruri dus-întors pe an, față de doar 5% dintre gospodăriile cu venituri mai mici de 20.000 Euro.
  • 70% dintre gospodăriile cu venituri reduse nu zboară cu avionul într-un an, față de doar 20% dintre cele cu venituri mari.

În prezent, nu contează dacă zburați pentru a vă vizita familia pentru prima dată în ultimii ani sau dacă faceți al zecelea zbor anual către casa dvs. de lux de pe coastă, veți plăti aceeași taxă pentru zborul respectiv. O taxă pentru călătorii frecvenți ar fi o măsură echitabilă în domeniul aviației, care ar reduce zborurile excesive pentru pasagerii bogați și, în același timp, ar crește veniturile, inclusiv pentru extinderea și furnizarea de căi ferate și transport public la prețuri accesibile.”, a declarat Magdalena Heuwieser, Coordonator al departamentului Aviație în cadrul rețelei Stay Grounded.

Este foarte clar pentru lucrătorii din domeniul aviației că industria noastră se află pe o traiectorie periculoasă de creștere a emisiilor. Noi iubim zborul și planeta, dar libertatea noastră de a continua să zburăm în viitor este acum amenințată. Va fi imposibil să ne înscriem pe o nouă traiectorie de reducere rapidă a emisiilor fără să ne concentrăm asupra pasagerilor care zboară frecvent și care sunt responsabili pentru majoritatea poluării din aviație. Numai dacă ne concentrăm asupra acestei mici minorități de călători cu avionul putem să ne reducem impactul asupra climei, menținând în același timp accesul la cele mai valoroase servicii pe care transportul aerian le oferă restului societății.”, a declarat Finlay Asher, inginer aerospațial în industria aeronautică.

La acest proiect contrinbuie și rețeaua New Economics Foundation, Stay Grounded și alte cinci organizații europene de mediu.

Green Report a cerut un punct de vedere câtorva companii comerciale de zbor, Ministerului Transportului și Asociației Internaționale de Transport Aerian (International Air Transport Association – IATA).

UPDATE: Poziția industriei aviatice comerciale

UPDATE: Abordați de Green Report, reprezentanții companiei aeriene Wizz Air au exprimat neîncredere în calculele prezentate în raport:

„Afirmațiile prezentate în raport sunt eronate, deoarece nu există nicio dovadă că taxarea are beneficii pentru mediu. Propunerile făcute ar duce în cele din urmă la creșterea prețurilor biletelor și, prin urmare, la afectarea consumatorilor.

Taxarea aviației nu va rezolva problema emisiilor – este contraproductivă din punct de vedere economic și ineficientă din punctul de vedere al mediului.

Aviația este motorul progresului social și economic, stimulând conectivitatea cu piața unică a UE și permițând călătorii aeriene convenabile și la prețuri accesibile. Taxarea sectorului limitează aceste beneficii și dăunează economiilor naționale pe termen lung.

Companiile aeriene plătesc deja taxe specifice și se confruntă cu creșterea costurilor generate de politici climatice precum Refuel EU și sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).

Industria s-a angajat să atingă un nivel net zero până în 2050. Prin urmare, ar trebui să se pună accentul pe investiții în soluții durabile, cum ar fi combustibilii sustenabili pentru aviație (SAF), care pot reduce emisiile de carbon cu 65%.

Wizz Air nu primește subvenții, se autofinanțează și a fost pionierul investițiilor în tehnologia SAF. Politicile ar trebui să stimuleze extinderea producției de energie curată pentru a reduce în cele din urmă costurile și a asigura o tranziție energetică de succes în aviație.”

UPDATE: Asociația Internațională de Transport Aerian este în asentimentul Wizz Air vis-a-vis de soluția necesară pentru impactul scontat pe mediu:
Taxele pentru pasageri, indiferent dacă sunt pentru călătorii frecventi sau pentru orice tip de călători, nu sunt o soluție pentru provocarea de sustenabilitate a călătoriilor aeriene.

Veniturile din taxele pentru pasageri nu sunt folosite pentru investiții în soluții vitale de mediu, cum ar fi combustibilul durabil pentru aviație.

Și utilizarea impozitării ca instrument de reducere a cererii este o metodă ineficientă.

Aviația trebuie să ajungă la CO2 net zero până în 2050. Acest lucru nu este negociabil. Dar acest lucru nu se va realiza prin prețul oamenilor din avioane.

Soluția este să investești în combustibili sustenabili pentru aviație și alte tehnologii.”


#emisii #poluareaer #net0 #frequentfliers #tax #combustibilisustenabili #zboruri #pasageri #aviatie #pretbiletavion #flightticketpricing

 

 

spot_img

Ultimele știri