Populația de urs brun din România este nerealist de mare în recensămintele oficiale, conform datelor analizate recent de cercetători din domeniul academic și al conservării naturii, anunță WWF-România. De exemplu, în anumite județe ca Vrancea sau Harghita, unde s-a înregistrat și un număr mare de urși vânați, creșterea populației (pe hârtie) a fost și de 50% – de patru ori mai mare decât oriunde altundeva în Europa sau America de Nord. Problema a mai fost semnalată de organizațiile de conservare în ultimii ani și indică existența unui management orientat mai degrabă către legitimarea vânătorii decât către conservarea pe termen lung a speciei, care este strict protejată la nivel național și european prin Directiva Habitate.
Maramureș, creștere de peste 10% a populației de urs
În anul 2014, WWF-România și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) au demonstrat că rata de creștere a ursului brun în Maramureș a fost estimată la peste 10% pentru 2009-2010. Creșterea este neobișnuită în raport cu caracteristicile biologice ale speciei, fiind mai mare chiar decât în Suedia, țara cu cea mai spectaculoasă creștere a populației de urs brun în ultimii ani – 4.7%. În registrele oficiale și interviuri organizate cu factori de interes cu rol în gestionarea populației de urs, WWF și ACDB au găsit statistici nerealiste sau vagi, fără fundament științific și, în unele cazuri, chiar contradictorii. În aceste condiții nu se poate face o evaluare corectă a stării de conservare a ursului și nici nu pot fi formulate obiective clare de management al populației.
Banatul Montan, regiunea unde urșii se numără de câte două sau trei ori…
Din 2014, WWF-România participă la evaluările faunei sălbatice din sud-vestul țării, realizate de fondurile cinegetice și reprezentanți ai ariilor naturale protejate din această regiune, care se întind pe patru județe: Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinti, Gorj. Încă de la început, WWF a constatat că fonduri de vânătoare învecinate, în care ursul brun este prezent, raportează, fiecare, același număr de indivizi, de obicei un număr care depășește de două-trei ori limitele biologice și ecologice ale speciei, dar și nivelul optim pentru o zonă.
Gestionarii fondurilor de vânătoare recunosc faptul că animalele nu sunt toate „rezidente” pe fiecare dintre fondurile de care se ocupă și că există astfel probabilitatea să fie numărate de mai multe ori. În Hunedoara și Gorj, fondurile de vânătoare învecinate raportează același număr ridicat de urși în fiecare an, creându-se astfel impresia că populația de urs, ca de altfel și alte carnivore mari, nu înregistrează niciun fel de evoluție, fie pozitivă sau negativă.
Urșii stau înghesuiți doar pe hârtie
Studiile de specialitate estimează un „home range” (un areal) de minim 50-270 km2 (5.000-27.000 ha) necesar unui urs brun în Carpați. În județul Hunedoara există fonduri cinegetice care au raportat 29 de indivizi pe o suprafață de 11.368 ha, iar în Gorj, șase fonduri cinegetice au raportat, fiecare, în ultimii trei ani între 21-30 de indivizi pe o suprafață nu mai mare de 150 km2.
În urma acestor constatări, WWF a purtat discuții cu fondurile și autoritățile publice locale din Caraș-Severin care au rezultat în ajustarea cifrelor atât pentru urs, cât și pentru pisicile sălbatice, lupi și râși.
În 2016, populația de urs a fost redusă cu 22%, cea de lup cu 7%, cea de râs și pisică sălbatică cu 22%. Mai exact, fondul Băuțar-Bucova a redus numărul urșilor de la 19 la 11, Armeniș de la 9 la 4, Berzasca de la 5 la 1, Craiova de la 5 la 1, Rudăria de la 5 la 3, în timp ce Belentin a rămas fără urs evaluat în 2016 (s-a redus numărul de la 2 la 0). Totuși datele încă depășesc nivelul optim, cu excepția râsului și a pisicilor sălbatice.
Situația la nivel național
La nivel național, în anii 2014-2015, au fost raportați nu mai puțin de 10.022, respectiv 10.440 de urși, și 8.376, respectiv 8.339 de pisici sălbatice. Ursului brun îi este necesar un areal minim de câteva ori mai mare decât în cazul pisicii sălbatice, deci este anormal ca numărul urșilor să fie semnificativ mai mare decât al pisicilor sălbatice.
Toate cele de mai sus arată că deciziile de management al populațiilor de animale sălbatice sunt influențate mai degrabă de profitabilitatea activității de vânătoare, decât de protejarea speciilor, deși ursul, râsul și lupul sunt specii strict protejate la nivel național și european prin Directiva Habitate (Natura 2000).
Pare că evaluările actuale sunt realizate cu scopul de a stabili cote colective de vânătoare și de a le justifica față de autoritățile europene. Unde evaluările sunt totuși ajustate, se întâmplă datorită unor eforturi de negociere făcute de organizațiile de conservare, și nu în urma unor evaluări corecte în teren sau, ideal, în urma corectării metodologiei de numărare însăși, care este învechită și generatoare de erori.
De menționat că vânătoarea la urs brun costă între 4.000-15.000 euro/exemplar.
Metodologia actuală de evaluare, tratată ca procedură administrativă, fără bază științifică
În România, metodologia se bazează în principal pe contorizarea urmelor animalelor de pe raza unui fond cinegetic și nu la nivel regional. Acest sistem a fost aplicat începând cu mijlocul secolului trecut, însă în timp a suferit alterări; în prezent, fondurile de vânătoare utilizează practici diferite de cele originale, ce ignoră caracteristicile biologice și ecologice ale speciei. Procesul pare a fi o simplă procedură administrativă de a completa hârtii, fără vreo bază științifică.
UE acceptă vânătoarea ca metodă de eliminare a urșilor-problemă, prin derogări speciale, și de control a populației și acest lucru este în regulă atât timp cât se bazează pe date corecte. Directiva Habitate oferă factorilor de decizie un „kit” cu instrumente care ajută la îmbunătățirea condițiilor ecologice și a funcționării ecosistemelor.
În baza acestei Directive, o serie de proiecte și inițiative derulate de organizațiile de conservare au propus idei pentru îmbunătățirea sistemului și câțiva pași au fost făcuți în direcția bună.
Cel mai important este să se treacă de la o metodologie aplicată la nivel de fond cinegetic, la una care să permită numărarea la nivel regional și pe o perioadă îndelungată, pentru a acoperi toate sezoanele, incorporând variabilele de la nivel de habitat și folosind în mod ideal și date ADN.
În plus, procesul de evaluare a populațiilor trebuie să fie mai transparent, calitatea datelor trebuie verificată de organizații independente ca parte a procesului decizional, iar datele să fie mai ușor de accesat de către publicul larg și experții din domeniu.
