Vreme rece si ploioasa, in luna mai, si secetoasa, in iunie si iulie. Vezi prognoza pentru weekend

Vremea in lunile iunie si iulie va fi si anul acesta calda si secetoasa, in timp ce in mai se vor inregistra temperaturi mai scazute decat in mod obisnuit, insotite de ploi peste medie, potrivit informatiilor de la Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF), publicate pe site-ul Agentiei Nationale de Meteorologie.

Astfel, in luna mai, temperaturile medii lunare vor inregistra valori apropiate de normele climatologice lunare in majoritatea zonelor tarii. In nord-vestul, sud-vestul si local in sudul teritoriului, valorile termice se pot situa sub mediile multianuale. Se vor inregistra ploi normale pentru aceasta perioada a anului, in cea mai mare parte a tarii, iar local in centrul, sudul si vestul teritoriului, cantitatile de precipitatii pot fi peste mediile multianuale lunare.

In ceea ce priveste luna iunie, temperaturile medii se vor situa peste valorile normale in vestul si sud-estul tarii, sub mediile multianuale in sud-vest, centru si nord-vest si in limite apropiate de normele climatologice in restul teritoriului. Va ploua putin in majoritatea regiunilor, in afara de centrul si sud-vestul tarii, unde precipitatiile vor fi apropiate de mediile multianuale lunare.

In luna lui cuptor, regimul termic al aerului se va situa in limite apropiate de mediile multianuale in majoritatea regiunilor, exceptand zone din estul, sud-estul si vestul tarii, unde temperaturile pot fi peste normele climatologice. Va ploua normal pentru aceasta perioada in vestul, centrul si nordul tarii, iar in estul, sud-estul si local in sudul tarii, cantitatile de precipitatii vor fi sub mediile multianuale lunare.

Totusi, aceste informatii nu exclud posibilitatea aparitiei unor situatii cu valori extreme de temperaturi – canicula – sau cantitati mai mari de precipitatii pe intervale scurte de timp ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Prognoza meteo pentru weekend

Potrivit meteorologilor ANM, citati de Green Report, in urmatoarele 2-3 zile se va inregistra o zi mai ploioasa in regiunile din centrul, sudul si estul tarii. In plus, se vor inregistra temporar intensificari ale vantului in est, sud-est si la munte.

Temperaturile maxime vor caracteriza o vreme racoroasa, ploioasa in nordul, centrul si estul tarii, in timp ce in vest si sud-vest vor fi apropiate de cel normale, in limita inferioara.

Maximele vor fi cuprinse intre 10 si 20 de grade, iar minimele din cursul noptilor, in ansamblu, cam intre 2 si 8 grade. Cerul va prezenta innorari in majoritatea regiunilor, dar mai ales in centru si est si temporar va ploua. Vor fi posibile si descarcari electrice, dar izolate. Vantul va prezenta intensificari in regiunile extra-carpatice, cu precadere pe parcursul zilei de vineri.

Si in Bucuresti, vremea va fi racoroasa in urmatorele zile. Temperatura maxima va fi de 16-18 grade, iar minima termica din cursul noptilor de 5-7 grade. Cerul va mai prezenta innorari si se mai tin conditii de ploaie pentru tot parcursul weekend-ului.

„Atat luna martie, cat si aprilie au fost normale din punct de vedere termic, in Romania. De asemenea cantitatile de precipitatii au fost apropiate de valorile normale“, a declarat pentru Green Report dr. Roxana Bojariu, sef sectie climatologie ANM.

Nu exista riscul unor ninsori de mai, in Romania

Potrivit informatiilor ANM, in Romania nu exista posibilitatea unor ninsori de mai, cum s-a intamplat in Polonia la inceputul lunii cand, in anumite zone, zapada a atins 20 centimetri.

„Cele mai timpurii ultime ninsori se produc in zona litoralului, a Deltei Dunarii si in sudul Dobrogei (in medie, inainte de 20 martie). Pentru cea mai mare din sudul si vestul Romaniei, dar si in Sudul Moldovei, ultima ninsoare apare, in medie in jurul lui 1 Aprilie. In regiunile de deal si de podis din Estul, Sudul si centrul Romaniei, ultima ninsoare apare, in medie, pana la mijlocul lunii Aprilie. In zona montana, in functie de altitudine, data medie de apartie a ultimiei ninsori incepe cu a doua decada a lunii Aprilie si poate atinge, pentru altitudini mari, mijlocul lunii Iunie. Pentru Bucuresti, data medie a ultimei ninsori este in jur de 12 Martie, iar ninsoarea cea mai tarzie s-a produs pe 17 Aprilie“, a explicat Bojariu.

Intervalul de referinta pentru estimarile prezentate mai sus este 1961-2000.

Sursa foto: meteovremea.com

Bogdan Tupilat

Cititi si:

Antena3.ro: In Polonia a nins. Stratul de zapada depus a atins 20 de centimetri

spot_img

Ultimele știri