Viata noastra e dominata de mode. Cu cat credem mai putin in ceva, cu cat avem mai putine principii imuabile cu atat suntem mai fragili in fata modelor, a trendurilor, a tampeniilor debitate de esteti, nutritionisti ori agenti de vanzare care, la o privire cat de cat atenta, se confunda cu succes intre ei. Cosmin Zidurean compara evolutia vinului post-1989 cu cea a hranei.
Dupa invazia postdecembrista a fastfoodului, ca marca a Occidentului si stilului de viata american, ciulim acum urechile ca un maidanez la vanatoare la valorile verzi, eco, bio ori traditionale, nu fiindca am crede in ele ori fiindca chiar pricepem ceva, ci pentru ca sunt la moda si da bine intr-un anturaj snob si pseudointelectual sa te afisezi cu palarie verde. Sau, ma rog, daca e sa ma gandesc la un june, portdrapel mediatic al campanii lor lipsite de continut, cu chiloti verzi vizibili prin ruptura trendy a blugilor.
Atitudinea generala fata de vin nu face exceptie. Lumea vinului traditional cu continut mistic si dimensiune mitologica s-a prabusit in cioburi de pahar de birt sub loviturile revolutiei comuniste si ale societatii mutilateral dezvoltate si orientate spre foame (si sete) cronica. Tranzitia anilor ’90, condusa de corifeii epocii anterioare, nu a insemnat decat o generalizare a pichetului si borhoturilor scapate glorios de orice constrangere legislativa. Incepand cu noul mileniu au aparut si primele semne, timide, ale incercarilor de sincronizare cu lumea vinului, vagi intentii de constanta calitativa, toate insa guvernate tot de trendurile pietei globale si nu de intoarcerea la traditie, vreo filosofie proprie ori respectul pentru consumatorul care scoate banul din buzunar.
Daca chilienii si sud-afri canii vand vin rosu sec, facem si noi la fel, ce daca experient a si conditiile pedo-climatice nu ne prea ajuta? Vinul dulce e pentru fraieri, si atunci il indulcim cu zahar ca tot nu se prind. Ce conteaza ca e ilegal si nesanatos? E mult mai usor decat sa lasi strugurii in vie si sa-i culegi in noiembrie, cand au strans suficiente zaharuri. Daca ploua, daca pierzi din recolta, si deci din banii tai si din cei pe care trebuie sa-i versi cotizand pentru sprijin politic? Cine te mai sustine la anul cand, daca recolta e saraca, cumperi vin brut din Italia si Republica Moldova si il vinzi ca al tau si cu Denumire de Origine Controlata? Chiar credeti ca orice fraier onest poate supravietui si prospera in minunata in dustrie romaneasca a vinului? S-avem pardon, sunteti naivi.
Si totusi, ca protejat de vreun sfant ortodox ori de vreun zeu antic, exista vin romanesc care e VIN. Vin in care simti terroir-ul, credinta si dedicatia viticultorului si vinificatorului, onestitatea si generozitatea proprietarului. Nu reprezinta un segment marcant pe piata, provin de la crame mici ori cel mult mijlocii, dar sunt vinuri care explica de ce consideram nobila licoare si bautura, si aliment, si medicament. De ce la noi s-a inventat formula „vin de viata lunga“ iar pe piata mondiala se vorbeste despre paradoxul francez: cea mai mare speranta de viata se inregistreaza in randul bautorilor consecvent i de vinuri rosii. Desi procentual putine, sunt prea multe astfel de vinuri pe piata romaneasca si nu le putem nici macar insirui acum pe toate. Dati-mi voie sa va povestesc doar despre unul, fara riscul de a-i face reclama fiindca nu se poate cumpara decat de la crama. E vorba despre Feteasca Regala Genius Loci de la Dragasani, din crama Agricola Stirbey. Un concurs de impejurari unic a alaturat potentialul pedo-climatic al Dragasaniului traditiei seculare in ale calitatii a vinurilor Stirbey, cerbicia nemteasca a baronului Kripp (sotul Ilenei Stirbey), a carui familie face vin din timpul cruciadelor, elanul si competent a unui june vinificator neamt cu un viticultor maniac la limita patologicului si cu conceptul de a nu exporta vinul, importand, in schimb, bautorul de vin. Din reunirea tuturor acestor factori indispensabili pe malul Oltului domol curgator a rezultat o Feteasca Regala, vinificata traditional in butoi de stejar, grijita tihnit si rabdator mai bine de un an si jumatate (in lumea moderna si mercantila, un vin alb este in maximum sase luni pe piata!) frumoasa si inmiresmata ca lumina dintr-o biserica brancoveneasca. As putea scrie o carte despre simfoniile culinare asociabile unui asemenea vin, prefer sa va las sa visati singuri. E ca si cand te-ai privi intr-o oglinda magica si ai descoperi, vorba lui Baudelaire, care te-ai nascut poet si care macelar.
