Fundatia Vier Pfoten International acuza administratorii unei ferme avicole din Bretagne, Franta, ca tin gainile in custi neconforme, interzise in spatiul comunitar incepand cu 1 ianuarie.
Organizatia sustine ca a obtinut un clip video care infatiseaza animale moarte, ranite si tinute in conditii chinuitoare in interiorul fermei.
„Aceasta in contextul in care, saptamana trecuta, Asociatia franceza a crescatorilor de pasari a anuntat ca s-a conformat total interdictiei UE privind comercializarea oualor provenite de la gaini tinute in custi neimbunatatite. Astfel, Vier Photen solicita autoritatilor franceze sa ia sub control situatia si sa inchida toate fermele care inca mai folosesc custi neimbunatatite”, se arata intr-un comunicat al ONG-ului.
Veronica Tulpan, coordonator programe nationale Vier Pfoten Romania a declarat, pentru Green Report, ca o cusca neimbunatatita are o suprafata similara cu cea acoperita de o coala A4, in timp ce noile reglementari vizeaza amenajarea unor custi de cel putin 750 de centrimetri patrati.
„Ferma face parte dintr-o cooperativa care furnizeaza oua unei companii ce exporta in Germania, Olanda, Marea Britanie, Elvetia, Belgia, Spania si tarile scandinave. Franta se numara printre cele 14 state aflate pe lista UE a statelor care nu s-au conformat inca Directivei care interzice custile neimbunatatite, de la 1 ianuarie 2012”, spun reprezentantii organizatiei.
Potrivit acestora pe 26 ianuarie, Comisia Europeana a impus un termen limita de conformare pentru ce 14 state, inclusiv Romania, solicitand autoritatilor sanitar-veterinare noi controale.
„Vier Pfoten si-a exprimat la inceputul acestui an dezamagirea fata de amanarea implementarii Directivei in fermele din Romania. Totusi, saluta inasprirea controalelor organizate in ultimele zile de autoritatile romane impotriva importului de oua produse ilegal. Totodata, Fundatia isi exprima sustinerea fata de acele ferme care au investit in schimbarea custilor neimbunatatite pana la 1 ianuarie, dar care acum sunt afectate de concurenta neloiala din partea producatorilor care nu s-au conformat”, au mentionat reprezentantii asociatiei.
Conform directivei, de la 1 ianuarie, fermele agricole trebuie sa mareasca spatiul custilor la cel putin 750 de centrimetri patrati, intrucat lipsa luminii naturale sau a oricaror imbunatatiri conduce in foarte multe cazuri la imbolnavirea, ranirea si chiar moartea pasarilor.
Foto: www.hpathy.com