VIDEO Un parc natural din Bulgaria, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, sub amenințarea distrugerii totale

Parcul Național Pirin din Bulgaria, una dintre cele mai importante regiuni din Europa din punctul de vedere al biodiversității, a suferit pagube iremediabile în urma construcției și extinderii stațiunii de schi Bansko, arată un raport WWF.

Sursa foto: WWF

Potrivit WWF, în luna decembrie 2017, guvernul bulgar a modificat planul de management al Parcului Pirin pentru a permite extinderea construcțiilor pe până la 48% din suprafața sa. Proiectul unui nou plan de administrare, aflat în prezent în litigiu în instanță, ar permite construirea unei infrastructuri de schi într-o zonă de 12,5 ori mai mare decât zona actuală, precum și exploatarea forestieră pe 60% din parcul național.

Raportul lansat la nivel internațional demonstrează că aceste planuri ar provoca pagube ireversibile Parcului Pirin.

Proteste în peste 20 de orașe din Bulgaria, săptămânal

Inclus ca sit în patrimoniul mondial UNESCO din 1983, Parcul Pirin adăpostește specii-simbol, cum ar fi ursul brun, lupul cenușiu și acvila țipătoare mică. Modificările aduse planului inițial de management au fost grăbite și adoptate de guvernul bulgar la 28 decembrie 2017, după ce WWF și o coaliție de ONG-uri au contestat în instanță proiectul care le includea. Această mișcare, care a luat prin surprindere autoritățile, a declanșat proteste săptămânale în peste 20 de orașe din Bulgaria și în alte zeci de localități din întreaga lume.

Pârtiile deja construite au scos din UNESCO două zone din parc

Raportul WWF subliniază faptul că, în momentul construirii zonelor de schi curente, concesionarul a construit instalații de schi pe o suprafață mai mare cu 60% decât cea contractată. Această construcție a provocat daune ireversibile parcului național. Ca rezultat, două zone au pierdut statutul de Patrimoniu Mondial și au fost etichetate ca zone tampon.

Dispozițiile din noul proiect al planului de management sunt o nouă amenințare pentru ecosistemele importante ale acestei zone. Construcția infrastructurii de schi și exploatarea forestieră la scară largă ar amenința considerabil viața sălbatică a parcului prin distrugerea, reducerea și fragmentarea habitatelor naturale. Extinderea ar avea loc în unele dintre cele mai importante și valoroase zone ale parcului și ar necesita tăierea unor arbori foarte bătrâni. Se estimează că mai mult de 3.000 de hectare de pădure ar trebui defrișate pentru a facilita expansiunea planificată a zonelor de schi.

De asemenea, raportul mai arată că zonele de schi au avut inclusiv un impact economic negativ asupra economiei locale, după cum demonstrează creșterea șomajului, reducerea populației și scăderea dramatică a valorii proprietății. De asemenea, administrația locală din Bansko nu maximizează potențialul instalațiilor care existau deja. În plus, este de așteptat ca efectele schimbărilor climatice să afecteze condițiile de zăpadă, ducând la creșterea dependenței de zăpada artificială și mărirea costurilor de operare a stațiunii de schi. Un alt efect va fi presiunea asupra aprovizionării cu apă la nivel local.

spot_img

Ultimele știri