VIDEO Reportajul despre mafia lemnului din România, cel mai urmărit program TV din Franța

Premiera reportajului CASH Investigation despre mafia lemnului din România a fost marți seară, 24 ianuarie, cel mai urmărit program TV în Franța, potrivit Agent Green. Lemn ilegal si lemn din păduri virgine procesat de Kronospan și Schweighofer, transformat în noptiere IKEA la fabrica Ecolor din Cluj și vândut în toată lumea cu certificate PEFC International.

Investigatorii au arătat că certificatele PEFC se dau pe bandă rulantă fără o verificare reală în pădure. Astfel investigatorii le-au întins celor de la PEFC o capcană. Au aplicat să certifice păduri gegstionate sustenabil care cresc într-o discotecă, o fermă de porci, o centrală nucleară și alte asemenea locații.

Reportajul arată practic, că trasabilitatea lemnului și transparența corporațiilor precum IKEA, Schweighofer sau Kronospan sunt iluzii fabricate de o armată de PR.

În luna decembrie 2016, Agent Green a publicat o nouă investigație care arată că în depozite de lemn din România, buștenii nu sunt sortați după proveniență ci după nevoile clienților. De aceea fabricile de procesare precum cele ale Holzindustrie Schweighofer, dar și ale altor mari firme, pot ajunge cu ușurință să achiziționeze chiar și lemn din păduri virgine sau parcuri naționale fără să știe. Mai departe, lemnul ajunge în peste 80 de țări cu certificat FSC (Forest Stewardship Council), însoțit de o etichetă în care consumatorii au încredere.

Investigatorii organizației de mediu au vizitat depozite din toate regiunile geografice ale țării și au constatat că amestecarea lemnului în depozite este o practică comună și tolerată. În cele mai multe cazuri, investigatorii au observat că nu există niciun sistem ”due-diligence” în depozite ceea ce contravine grav Regulamentului European EU TR aplicabil și în România din anul 2013.

Citește și:

VIDEO România nu poate asigura trasabilitatea lemnului tăiat

spot_img

Ultimele știri