Întâlnirea istorică dintre cele 2 personalități a avut loc ieri, înaintea avanpremierei unui documentar despre schimbările climatice, în care Leonardo DiCaprio joacă rolul principal.
Barack Obama a atras încă o dată atenția asupra necesității de a acționa rapid.
Schimbările climatice au loc mai repede decât acum 5 sau 10 ani. Ceea ce vedem acum sunt previziunile pesimiste de atunci ale valorilor anticipate de oamenii de știință, ceea ce înseamnă că suntem într-adevăr într-o cursă contra-cronometru. Nu mai putem tolera negarea schimbărilor climatice sau politicile obstrucționiste pentru mult timp, dacă vrem să lăsăm generațiilor viitoare zile frumoase ca cea de astăzi.
Prin discursul său de la începutul dezbaterii, Leonardo DiCaprio a contestat practic legitimitatea candidaturii lui Donald Trump la alegerile din noiembrie.
Dacă nu crezi în schimbările climatice, nu crezi în fapte sau știință sau în adevăruri empirice și, prin urmare, în umila mea opinie, nu ar trebui să ți se permită să deții funcții publice.
Puteți urmări mai jos dezbaterea dintre Obama și DiCaprio. La discuție, a mai fost prezentă și specialista în schimbări climatice Katharine Hayhoe.
Documentarul cu DiCaprio, curând în cinematografe
Discuția despre schimbările climatice a avut loc înaintea avanpremierei unui documentar în care DiCaprio este personajul principal. Acesta călătorește în întreaga lume, pentru a afla de la specialiști cât de gravă este situația și cum ar putea fi îndreptată.
Documentarul, Before the Flood, va fi difuzat în cinematografe înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie.