Are panouri solare pe o suprafața de peste 500 de metri pătrați și baterii litriu-ion cu o greutate totală de 8,5 tone. A realizat prima călătorie în jurul Pământului folosind exclusiv energie solară și în curând va fi folosită de liderii mondiali prezenți la conferința COP21. Aflați ce mesaj va promova cea mai mare ambarcațiune solară din lume.
Cel mai mare vapor alimentat cu energia solară din lume se află în acest moment în drum spre Paris. Acesta va naviga pe râul Sena în timpul conferinței COP21 și va găzdui 6 dintre întâlnirile din cadrul evenimentului. Cei care l-au pus la dispoziția delegației ONU vor să atraga atenția asupra nevoii asumării unor măsuri de reducere a emisiilor industriei maritime și a cantității de plastic din oceane.
Ambarcațiunea se numește MS Tûranor PlanetSolar și a fost construită de către compania PlanetSolar SA. La bord, are montate panouri fotovoltaice pe o suprafață de 512 metri pătrați și baterii litiu-ion cu o greutate totată de 8,5 tone. Este primul vehicul care a efectuat o călătorie în jurul lumii, folosindu-se exclusiv de energie solară și având emisii 0.
PlanetSolar a donat barca Fundației Race for Water, păstrându-și însă patentele pentru tehnologiile dezvoltate în cadrul acesteia. Fundația îi va da numele său și va organiza un eveniment de inaugurare în data de 23 noiembrie 2015, pe râul Sena.
Directorul companiei dezvoltatoare, Pascal Goulpié, a explicat ce a urmărit compania prin donația sa:
Suntem încântați că putem fructifica la maximum experiența substanțială acumulată în timpul designului, optimizării și operării vehiculului MS Tûranor PlanetSolar, dar și că putem oferi serviciile noastre pentru proiecte care necesită soluții energetice adaptate. Sperăm că experiența va fi utilă unui sector care trebuie să își reducă emisiile și impactul negativ asupra mediului.
Până în 2050, se estimează că emisiile de gaze cu efect de seră ale sectorului maritim vor crește cu 250%. În aceste condiții, adoptarea unor soluții sustenabile de transport, precum cea oferită MS Tûranor PlanetSolar, s-ar putea dovedi esențială pentru îndeplinirea obiectivelor climatice.
După COP21, Fundația Race for Water plănuiește să folosească barca pentru alte expediții prin care vor încerca să promoveze necesitatea conservării oceanelor.
Citește și:
Cel mai mare vapor solar participă la o misiune arheologică în Marea Egee
Delegația ONU va folosi doar mașini cu emisii 0 la COP21. Cu ce modele vor circula liderii mondiali?