VIDEO Goodyear reinventează roata. Cum arată anvelopele care ar putea descongestiona traficul

Goodyear a prezentat recent, la Salonul Auto de la Geneva, două modele inovatoare de anvelope, care ar putea revoluționa transportul urban. Potrivit Inhabitat, anvelopele sunt destinate mașinilor autonome și au caracteristici unice: una permite deplasarea în orice direcție, datorită formei sale sferice, iar cealaltă integrează o tehnologie inteligentă, capabilă să se adapteze la condițiile de drum.

03_04_goodyear_roata

Primul model de anvelopă se numește Eagle-360. Are formă sferică și nu este conceput pentru a fi fixat pe un ax, ci controlat prin levitație magnetică (proprietate a unor conductori electrici cu rezistență nulă, folosită pentru a construi vehicule silențioase, care se deplasează fără frecare și care sunt foarte ușor de accelerat). Astfel, anvelopa permite mașinii să se deplaseze lateral, făcând posibilă parcarea paralelă. Această descoperire s-ar putea dovedi utilă îndeosebi în centrele urbane aglomerate.

Al doilea model prezentat este Intelligrip. Arată ca o anvelopă normală, dar este dotat cu senzori care monitorizează condițiile de trafic și comunică direct cu un computer care controlează operațiunile mașinii autonome. Astfel, tehnologia îi permite mașinii să își ajusteze distanța de frânare în funcție de factorii exteriori și să se comporte de parcă ar fi condusă de un șofer.

Costurile celor 2 tehnologii nu au fost făcute publice.

spot_img

Ultimele știri