VIDEO Distrugerea unor imagini cu roci, cu ajutorul chimicalelor folosite în fracturare hidraulică

Fracking-ul, sau fracturarea hidraulică, e o metodă controversată de obținere a petrolului sau gazelor naturale din Pământ, care implică injectarea unui cocktail chimic la presiune ridicată printre formațiuni de roci adânci, în scopul de a crea fisuri prin care pot fi apoi drenate gazele acumulate între roci. Artistul Grayson Cooke a venit cu propria abordare a acestui subiect printr-un proiect numit „Fracturare virtuală”. 

Cooke a utilizat exact chimicalele folosite în fracturare pentru a distruge diapozitive cu imagini ale unor roci sedimentare, capturând astfel pe cameră frumusețea ciudată a efectelor.

Video-ul de mai sus prezintă vizualizarea time-lapse a ce se întâmplă cu diapozitivele după ce sunt cufundate în diverse substanțe chimice pentru perioade mai lungi de timă. Apar linii și tipare, se formează valuri, iar fotografia dispare, se transformă în nimic.

frack_03

frack_02

frack_01

Fotografiile arată gresie și piatră de șist din diferite locuri din Australia. Chimicalele folosite în proiect – și în fracturarea hidraulică – includ acid clorhidric, acid acetic și hidroxid de sodiu.

Ce e minunat e că acidul clorhidric ‘fracturează’ diapozitivul exact în același fel în care fracturează rocile”, scrie Cooke. „Caută drumurile cu cea mai scăzută rezistență ale filmului fotografic, adică zonele mai luminoase ale imaginii, unde e depozitat mai puțin argint, iar aceste zone se aliniază în mod natural cu fisurile din roci, așa cum sunt descrise ele.”

frack_05

frack_04

„Ceea ce vedem în acest proiect e un fel de ‘alegorie chimică’, unde imaginile și mediul fotografic sunt supuse unui proces chimic efectuat în mediul nostru înconjurător”, spune artistul. „Rezultatul e o ‘imagine’ materială, semiotică, chimică și conceptuală, toate în același timp”, mai spune el.

Sursă: Petapixel.com

 

Mai citește și:

Studiu: Fracturare hidraulică are posibile consecințe catastrofale pe termen mediu și lung

Fracturarea hidraulică, cauza mai multor cutremure din Ohio

 

spot_img

Ultimele știri