Printre dispozitivele ingenioase create de designeri de-a lungul anului trecut, se numără și câteva produse dedicate pasionaților de ciclism. De la dispozitivele care transformă bicicletele tradiționale în biciclete electrice și până la accesorii care s-ar putea dovedi indispensabile, toate i-ar putea bucura pe cei care și le permit.
-
Bicicleta electrică alimentată de razele solare
Bicicletele electrice sunt prin natura lor alternative de transport prietenoase cu mediul. Un inginer din Danemarca s-a gândit însă să le facă și mai ecologice, integrand în roți celule solare capabile să furnizeze energia necesară pentru funcționarea bicicletei și atunci când aceasta nu e pusă în mișcare.
Inginerul se numește Jesper Frausig, iar creația sa – Solar Bike. Bicicleta poate fi folosită în lipsa infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, având nevoie doar de razele soarelui. Încărcată complet, bateria sa permite funcționarea pe o distanță de peste 20 de kilometri și atingerea unei viteze de aproape 50 km/h.
-
Bicicleta electrică ce încape într-un rucsac
A-Bike Electric este, conform dezvoltatorilor săi, cea mai ușoară și compactă bicicletă electrică din lume. Încape cu ușurință într-un rucsac sau sub birou, putând fi transportată cu ușurință în mijloacele de transport în comun și depozitată în interiorul clădirilor.
-
Cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume
În luna noiembrie a anului trecut, 2 români lansau ceea ce ei considerau a fi „cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume”. Se numește Hummingbird și cântărește doar 6,5 kilograme, cu 3 kg mai puțin decât alte biciclete pliabile de pe piață, fiind realizată din fibră de carbon.
-
Dispozitivul care îți transformă bicicleta într-una electrică
Pe măsură ce bicicletele electrice au devenit mai populare, compania americană EVELO a creat un dispozitiv care poate transforma orice bicicletă într-una electrică. Costă doar jumătate din prețul unei biciclete electrice tradiționale, iar instalarea sa durează 30 de minute.
-
O altfel de roată de bicicletă
Tot pentru a transforma o bicicletă normală într-una electrică, o altă companie americană, GeoOrbital, a reinventat roata. Tehnologia lor permite ca roata din față a bicicletei să stea nemișcată, în timp ce doar cauciucul se învârte. Acest fapt asigură suficent spațiu pentru montarea motorului și a acumulatorului.
Dispozitivul cântărește 13 kg, însă inventatorii speră ca modelele viitoare să ajungă la 9 kg.
-
Bicicleta zburătoare
O echipă din Ungaria a lansat anul trecut o bicicletă complet electrică, capabilă să zboare. Vehiculul, numit Flike, a reușit să rămână în aer până acum în testele controlate timp de peste un minut, iar cu ajutorul unor baterii litiu-polimer care îi alimentează cele șase rotoare, poate susține un zbor de 30-40 de minute.
-
Cea mai ieftină bicicletă
Un israelian pasionat de ciclism a fabricat cea mai ieftină bicicletă care ar putea ajunge pe piață. Eco-vehicul este realizat în întregime din carton și costă doar 10 dolari.
Dezvoltatorul a realizat fiecare piesă din mai multe staturi de carton, iar pe deasupra a turnat o rășină care îi conferă impermeabilitatea necesară pentru a putea pedala și în condiții de ploaie.
-
Încărcătorul de telefon pentru bicicletă
The Atom este un dispozitiv care se atașează pe bicicletă și transformă energia produsă în timpul pedalării în energie electrică. Ulterior, permite încărcarea echipamentelor electronice de mici dimensiuni, chiar în timpul plimbării cu bicicleta. Astfel, utilizatorii nu vor mai rămâne fără baterie la telefon sau la iPod, nici măcar atunci când au de parcurs distanțe lungi.
Prețul dispozitivului este de 120 de dolari. Iată cum funcționează:
-
Pelerina pentru bicicliști
Când plouă sau ninge, cei mai mulți bicicliști renunță la ideea de a folosi mijlocul lor preferat de transport., preferând să ajungă cu hainele uscate la destinație. Întocmai de aceea, compania germană Vanmoof a creat o pelerină special pentru mersul pe bicicletă.