Viata dificila a unei capsuni in Fasia Gaza, la Green Planet Blues

Viata dificila a unei capsuni pe fondul luptelor din Fasia Gaza, aceasta este povestea filmului Strawberry Fields care va fi prezentat publicului roman in prezenta regizorului Ayelet Heller, in cadrul festivalului Green Planet Blues de la sfarsitul saptamanii, informeaza organizatorii evenimentului.

Ayelet Heller este un regizor israelian, iar filmul este despre cum israelienii si palestinienii isi unesc fortele pentru a cultiva si exporta capsunile din Gaza.

“Strawberry Fields este povestea unei capsuni, de la starea embrionara la cultivare si pana pe rafturile magazinelor. Fructele sunt plantate in Fasia Gaza si prelucrate de un antreprenor israelian. Odata ce incep luptele in Fasia Gaza, afacerea este afectata si toti cei implicate spera la o pace imediata”, a spus Oana Darie, PR al evenimentului.

Concursul de scurt metraje de mediu 

20 de tineri s-au inscris online la concursul pentru cel mai bun clip de mediu de 1 minut realizat de un tanar va fi premiat cu suma de 1.000 de euro.

Concursul, adresat tinerilor din intreaga tara in varsta de pana la 18 ani, a avut ca teme schimbarea climatului, degradarea ecosistemului, poluarea, limitarea resurselor naturale si suprapopularea.

Maraton cinematografic ecologic

“A fost dorinta mea personala de a ma implica intr-un proiect care aduce in fata actiuni de mediu,. Se vorbeste mult si gol despre protectia mediului, despre animale afectate, topirea ghetarilor si nimeni nu face nimic. Fiecare la randul lui poate face ceva, fie ca este vorba despre reducerea consumului de energie sau reciclare, insa si constientizarea este foarte importanta, iar cinematograful este aproape de foarte multa lume”, a declarat Ada Rosetti, Channel Manager Discovery Networks Romania.

Programul evenimentului include trei mese rotunde cu temele energie (conventionala si alternativa), biodiversitate si protectia animalelor (masa Discovery) si gestiunea deseurilor. Festivalul il are ca invitat special pe Olivier Weber, reporter si ambasador itinerant al Ministerului francez de Afaceri Externe si pe James Gilbey, directorul departamentului de creație al Discovery Networks Europe.

Green Report este partener media al evenimentului.
 

spot_img

Ultimele știri