Vestas va instala 570 MW de energie eoliana in California

Producatorul danez de turbine eoliene a castigat o comanda record de 190 de turbine pentru un singur sit din California, cu o capacitate de 570 MW, informeaza Reuters.

“Cand va fi gata, va fi cea mai mare ferma eoliana careia i-am furnizat turbine in istoria noastra de 31 de ani, precum si cea mai mare din California” a declarat Martha Wyrsch, presedintele Vestas Americas.

In conformitate cu practicile sale obisnuite, Vestas nu a dezvaluit detaliile financiare ale comenzii, care a venit din partea Alta Wind Holdings, o subsidiara a Terra-Gen Power LLC.

Terra-Gen a declarat anterior ca a incheiat un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru patru proiecte de energie eoliana la centrul sau din California.

Comanda vine dupa un alt contract de proportii castigat de Vestas in aprilie, care a cuprins turbine de 1.500 MW, insa acestea au fost cumparate pentru mai multe parcuri eoliene, nu doar pentru unul singur.

Jumatate dintre turbine vor fi livrate la sfarsitul anului, iar restul in 2011.
 

spot_img

Ultimele știri