Vânzările de maşini ecologice din România s-au dublat în primele şapte luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2.293 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Astfel, ponderea autoturismelor ecologice în vânzările auto totale din România a ajuns, în primele şapte luni ale anului, la 2,5%.
Conform statisticii, din totalul comercializat în perioada ianuarie – iulie, 1.754 de unităţi sunt autoturisme hibrid plug-in (creştere 54,5% faţă de primele şapte luni din anul anterior), iar 485 sunt electrice 100%, respectiv de circa 3,2 ori mai mare (+225,5%), la nivel comparativ.
„Aceste date demonstrează, în mod evident, interesul tot mai mare al persoanelor juridice şi fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susţinute corespunzător (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), vor deveni tot mai prezente în trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile oraşe”, se arată în analiza APIA.
În perioada ianuarie – iulie, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,5%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea era de 1,8%. La nivel general, în România s-au vândut, în primele şapte luni ale anului, 2.293 de autoturisme „verzi”, în creştere cu 99,8% faţă acelaşi interval din 2017, când s-au înregistrat 1.284 exemplare comercializate.
În luna iulie a acestui an, au fost comercializate 387 de autoturisme electrice şi hibrid, în scădere cu 19,3%, în comparaţie cu luna precedentă, când s-au înregistrat 480 de exemplare noi vândute.
Potrivit APIA, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie – iulie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 156 de unităţi, urmat de BMW (90 de exemplare), smart (73), Renault (51), Mercedes Benz (28), Kia (20), Volvo (19), Porsche (14), Mitsubishi (12) şi Audi (9).
Totodată, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Volkswagen (1.526 unităţi), BMW (67), smart şi Renault (câte 33 de exemplare), Mercedes Benz (32), Kia (27), Volvo (19) şi Porsche (17).
Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.
La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică.
Ministerul de resort estimează că, în 2018, românii vor cumpăra, prin Programul „Rabla Plus”, 2.000 de maşini electrice.
Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” (de 6.500 de lei) se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul „Rabla Plus”, numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.
Citeşte şi: Primăria București acordă 5.000 de vouchere pentru mașini electrice sau cu nivel redus de emisii
Vânzările de mașini electrice au crescut cu 40% în prima jumătate a anului în Europa