Camera Deputaților a votat în favoarea legalizării falconeriei, tip de vânătoare care presupune utilizarea păsărilor de pradă. Dacă legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, va favoriza capturarea, deținerea ilegală și braconajul cu păsări de pradă, toate fiind strict protejate la nivel național și internațional.
Șoim dunărean. Foto: Emil Todorov
Camera Deputaților a votat în favoarea legalizării falconeriei, tip de vânătoare care presupune utilizarea păsărilor de pradă. Această vânătoare presupune deținerea și dresarea unor exemplare aparținând mai multor specii de răpitoare, toate fiind strict protejate la nivel național și internațional.
Această modificare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 a fost inițiată de grupul PSD din Camera Deputaților, care a modificat radical un proiect legislativ respins inițial de Senat. Actul normativ urmează să meargă la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis.
Actul normativ a fost adoptat cu 171 de voturi „pentru”, 63 „contra” și 28 de abțineri. Camera Deputaților este for decizonal.
Societatea Ornitologică Română (SOR) atrage atenția asupra potențialului distructiv al acestor modificări și reclamă lipsa totală de comunicare din partea inițiatorilor legii, precum și faptul că specialiștii din domeniu nu au fost consultați.
„Introducerea unei metode de acest fel poate avea consecințe dintre cele mai nefaste, favorizând capturarea, deținerea ilegală și braconajul cu păsări de pradă sub acoperirea iluzorie a Legii vânătorii”, a declarat Directorul Executiv al Societății Ornitologice Române, Dan Hulea.
El mai atrage atenția că „raportul comun al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice și al Comisiei pentru mediu şi echilibru susține că vânătoarea prin utilizarea păsărilor de pradă dresate ar trebui introdusă pentru alinierea la legislația europeană, fiind vorba despre o metodă tradițională recunoscută pe plan internațional. Societatea Ornitologică Română consideră că, pe teritoriul țării noastre, această practică a fost în trecut doar apanajul unui grup foarte restrâns și a fost exercitată ca o metodă de vânătoare împrumutată de către o pătură socială favorizată, în scop recreativ. Inclusă de către UNESCO pe lista activităților cu moștenire culturală, falconeria a fost reorientată la ora actuală în multe zone doar în direcția deținerii și antrenării păsărilor de pradă care provin strict din captivitate, nu din natură, pentru desfășurarea de activități educaționale și culturale sau de conștientizare. Astfel, dorim să facem o diferență clară între activitățile educaționale ce pot contribui la conștientizarea necesității conservării acestor specii, folosind păsări ce provin din captivitate, și practica în sine de vânătoare prin utilizarea acestor păsări de pradă care este complet nejustificată în contextul actual”.
Deși la ora actuală falconeria se practică teoretic în mod legal, cel puțin în țările din Europa și Statele Unite ale Americii, utilizându-se doar exemplare provenind din captivitate, practica tradițională a presupus de-a lungul timpului extragerea de indivizi din natură, fie pentru utilizarea acestora în mod direct pentru falconerie, fie pentru ameliorarea fondului genetic al păsărilor deținute.
Indiferent dacă în general sunt respectate predeverile legale și regulile agreate la nivel internațional, în practică aplicarea legii și respectarea regulilor sunt foarte greu de verificat, iar legalizarea ar putea atrage după sine efectul de „umbrelă”, care ar putea genera în acest caz creșterea interesului pentru deținerea acestor specii de păsări și această activitate și respectiv mascarea potențialelor activități ilegale de extragere a exemplarelor din natură, a mai transmis SOR într-un comunicat.
„Prădarea cuiburilor de răpitoare și extragerea puilor este una dintre problemele majore de conservare pentru mai multe specii, fiind din păcate strâns legată de practica falconeriei. Una dintre speciile de interes mare pentru această activitate este șoimul dunărean (Falco cherrug), specie strict protejată, a cărei conservare face obiectul eforturilor la nivel internațional și național. În România, această specie este reprezentată printr-un efectiv de doar câteva zeci de perechi, iar extragerea puilor pentru a fi vânduți pe piața neagră a falconeriei este una dintre cele mai mari amenințări listate în Planul Internațional de Acțiune pentru această specie elaborat la nivel european. Magnitudinea fenomenului este din păcate la ora actuală necunoscută. Aceeași amenințare planează și asupra efectivelor cuibăritoare ale altor specii de răpitoare. În plus, această metodă de vânătoare este caracteristică pentru capturarea și uciderea unor specii de vânat de talie mică, care în multe zone au suferit un declin accentuat în special din cauza intensificării practicilor agricole. Legalizarea unei astfel de metode poate pune o presiune suplimentară asupra acestor specii, care la ora actuală nu poate fi cuantificată”, a mai precizat Directorul Executiv al SOR, Dan Hulea.
Societatea Ornitologică Română atrage atenția că primește anual sesizări cu privire la tranzacționări ilegale de exemplare de păsări de pradă.
„Considerăm că legalizarea acestei practici va intensifica activitățile ilegale de extragere din natură și deținere a păsărilor de pradă. Tranzacționarea ilegală și aplicarea legislației sunt procese greu de urmărit și pe alocuri imposibil de implementat. Din aceste motive, solicităm președintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge modificarea adusă Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, care poate avea un impact considerabil asupra speciilor protejate și care nu își găsește în fapt o justificare concretă, alta decât a servi intereselor unui grup restrâns”, a mai transmis organizația.
Citește și:
Vânătoare oprită la 36 de specii în sezonul 2020-2021