Valoarea zilnică a pulberilor în suspensie a fost depășită de 25 ori în Alba Iulia

imageResize
Sursa foto: agerpres.ro

Zonele Alba Iulia și Zlatna din județul Alba se confruntă cu poluare ridicată cu particule de praf. Aceasta a fost concluzia ședinței Colegiului Prefectural al județului Alba, desfășurată joi, 28 august, în urma căreia prefectul Gheorghe Feneșer a dispus acțiuni de verificare a firmelor care efectuează exploatări de carieră în zonă. Potrivit raportului privind calitatea factorilor de mediu din acest an, s-a evidențiat faptul că valoarea limită zilnică a pulberilor în suspensie a fost depășită de 25 ori, informează alba24.ro.

Temele incluse pe ordinea de zi a ședinței au inclus raportul privind calitatea factorilor de mediu în județul Alba și măsuri întreprinse de inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Aba privind combaterea epizootiilor în perioada caniculară.

În cazul raportului privind calitatea factorilor de mediu s-a evidențiat faptul că valoarea limită zilnică a pulberilor în suspensie a fost depășită de 25 ori la Alba Iulia și Zlatna. Acumularea emisiilor de pulberi din diferite surse are cauze multiple din care unele sunt prezente pe tot parcursul anului, cum ar fi activitățile industriale, traficul sau lucrări de construcții, iar altele sunt caracteristice perioadei de toamnă – iarnă, respectiv arderea combustibililor solizi pentru încălzirea locuințelor sau activitățile agricole specifice perioadei de toamnă.

De asemenea, o contribuție majoră la creșterea concentrației de pulberi în suspensie o au și condițiile meteorologice cum sunt ceața sau calmul atmosferic, care îngreunează dispersia poluanților în atmosferă.

Prefectul Gheorghe Feneșer a solicitat reprezentanților Agenției pentru Protecția Mediului Alba și Gărzii de Mediu Alba, ca în viitorul apropiat să efectueze o serie de acțiuni de verificare a firmelor, care efectuează exploatări de carieră în zonă.

Aceste firme trebuie supravegheate, în sensul respectării normelor legale privind protecția mediului. Există numeroase sesizări din zonă, care menționează faptul că mașinile de mare tonaj, care transportă pietriș, nisip etc, provoacă nori imenși de praf, care poluează atmosfera, creând disconfort cetățenilor. Este imperios necesară ca în zona respectivă să existe o udare permanentă a drumurilor neasfaltate și a căilor de acces, pentru a evita poluarea cu pulberi în suspensie, așa cum s-a procedat în cazul execuției autostrăzii”, a declarat prefectul județului Alba.

Un alt semnal  de alarmă, pe care l-a tras prefectul Gheorghe Feneșer a vizat poluarea cu formaldehidă din municipiul Sebeș.

Deși în prezent, nu s-au înregistrat depășiri ale concentrației maxime admisibile, doresc să monitorizați în permanență cantitatea de aldehidă formică din aer”, s-a adresat prefectul reprezentanților Agenției de Protecție a Mediului Alba.

spot_img

Ultimele știri