de Raul Cazan
Habitatele autentic salbatice sunt demult disparute in urma plugului, toporului si a curiozitatii omului. Exploatarile agricole de intensitate redusa ce aduc valoare naturala ridicata apar in zona de deal si de munte, pe terenurile cu vegetatie seminaturala, pe pajistile create si mentinute de coasa taranului ori de pasunatul animalelor sale. Si mozaicurile de peisaj satesc tipic, cu palcuri de vegetatie seminaturala intercalate cu mici parcele cultivate, garduri vii si livezi ori terenuri cu o valoare naturala aparent redusa, dar esentiale pentru cuibaritul pasarilor rare, sunt de o valoare naturala ridicata. Importanta sistemului consta in promovarea grijii pentru resursele naturale, dar si in sporirea potentialului activitatilor economice si sociale rezultate din gospodarirea traditionala a mediului inconjurator.
Un nou curent privind dezvoltarea agricola circula prin Europa zilelor noastre. De mai bine de un deceniu, sistemul agricol cu valoare naturala ridicata (High Nature Value Farming – HNVF) aduce in sfera publica a Uniunii Europene conservarea biodiversitatii, a habitatelor si a peisajelor rurale, protectia resurselor naturale si asocierea acestora cu traditiile ori cutumele legate de ciclul naturii. WWF Programul Dunare- Carpati Romania a initiat, cu sprijinul Comisiei Europene, un proiect dedicat HNVF, care le expune romanilor, spre o buna cunoastere, valorile, identificarea exemplificativa a zonelor si metodele de aplicare ale sistemului. Tintele primare pentru HNVF in Romania sunt politicienii si specialistii politicilor publice.
Lipsa branzei, a legumelor si a fructelor, produse in mod traditional romanesc, de pe rafturile magazinelor se traduce printr-o agresiune impotriva naturii. HNVF ii sustine consecutiv pe micii producatori, de semisubzistenta. Modul lor de productie, de organizare a pasunatului ori a obtinerii biomasei din paduri nu are un impact distructiv asupra naturii, motiv pentru care ei trebuie sustinuti diligent, prin politici publice. La mijlocul anilor ’90, Comisia Europeana, prin Politica Agricola Comuna, a lansat conceptul HNVF si a incercat aplicarea lui in statele membre. Rezultatele au fost insa slabe: pierderi masive de specii si de habitate, desuetudinea produselor traditionale ca urmare a igienismului excesiv, degradarea bunastarii animalelor ori industrializarea zonelor rurale si a productiei agricole.
Activitatea informala a taranilor, pastratori ai sistemului agricol cu valoare naturala ridicata, trebuie constientizata de ei insisi, dar si de administratiile publice, locale ori centrale. Aceste vechi indeletniciri nu trebuie oprite, ci stimulate, pentru a valoriza peisajele seminaturale ce aduc in prim-plan acest nou tip de conservationism ecologic.
Uniunea Europeana si-a schimbat paradigma economica in agricultura. Exista o balanta dezechilibrata, numita natura, pe ale carei talere se afla cantitatea de hrana, pe de-o parte, si calitatea ei, pe de alta. Teritoriul a redevenit un element esential al dezvoltarii, iar, in productia de hrana, micul producator il protejeaza instinctiv. Europa Occidentala a pierdut aceasta parte a economiei, odata cu solul, in tari precum Italia, Franta ori Germania. UE isi da seama abia acum de marea greseala, iar Romania nu trebuie sa o repete.
Perceptia eronata de la noi privind buna exploatare agricola poate fi rezumata la sintagma: bun = intensiv = terenuri extinse = mari investitii = mari castiguri. Dar aceasta judecata si aceasta practica duc la valori infime pentru natura, mediul inconjurator sufera. Acest fapt, de cele mai multe ori, ramane in afara discutiei. HNVF si efectele sale ecologice, sociale, culturale si economice sunt inca insuficient intelese in Romania.
