Oamenii de știinta care monitorizează zona de excludere din jurul Centralei Nucleare de la Cernobîl au reușit să surprindă pe camerele de supraveghere primii urși bruni din zonă după mai bine de un secol de la dispariția acestora, informează BBC News.
De la explozia din 1986 de la centrala nucleară a fost creată, pe o rază de 30 de kilometri, o zonă de protecție. Odată cu scăderea nivelului de radiații cercetătorii au instalat camere de supraveghere pentru a evalua impactului expunerii radioactive asupra faunei sălbatice.
„Au mai existat până acum sugestii potrivit cărora aceste animale ar fi fost prezente în acea zonă însă din câte știm, nimeni nu are dovezi fotografice, până acum, care să demonstreze acest lucru”, a declarat, pentru BBC, Mike Wood, coordonatorul proiectului de supraveghere TREE, cercetător în cadul Universității Salford.
Proiectul TREE, coordonat de dr. Wood, va monitoriza pe o perioadă de cinci ani activitatea mamiferelor mari din acea zonă pentru a reduce incertitudinea în estimarea riscului de expunere la radioactivitate pentru oameni.
Întreaga zona a fost împărțită în porțini cu raza de 5 kilometri și au fost alese la întamplare 84 de locații în care au fost instalate câte 14 camere de filmat. Culegerea datelor din teren cu ajutorul camerelor de fimat reprezintă doar prima parte a proiectului și va fi operațională până la sfârșitul anului viitor.Următorul pas va fi capturarea unor exemplare aparținând unei singure specii de animale cărora li se vor monta zgărzi cu sisteme de monitorizare GPS pentru a putea fi observate în detaliu.
Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei atomoelectrice de la Cernobîl a explodat, eliberând în atmosferă cantități uriașe de material radioactiv. Din cauza temperaturilor ridicate, materialul radioactiv a ajuns la altitudini de peste 1000 m, ceea ce a dus la difuzarea acestuia în concentrații foarte mari pe arii extinse, în zilele care au urmat.
Conform datelor vehiculate de autorități, numărul de persoane afectate de explozia de la Cernobîl se ridică la 5.000.000 numai în Ucraina, Belarus și Rusia. Norul radioactiv a afectat însă o foarte mare parte din Europa, expunând la radiații populația mai multor state, iar numărul total de victime este momentan estimat la aproximativ 8.000.000 de oameni.
Citește și:
Ce se întâmplă cu animalele care trăiesc în „zona interzisă” de la Cernobîl