Update: Furtuna a dat Bucurestiul peste cap. Copaci cazuti la pamant, tramvaie blocate

O furtuna puternica a avut loc in Bucuresti. Mai multi copaci s-au rupt si au cazut pe strazi. Traficul se desfasoară cu dificultate din cauza conditiilor meteo, potrivit Antena 3.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca furtuna, care a avut loc joi dupa-amiaza, a produs pagube serioase in Bucuresti. Cel putin 15 copaci au fost doborati de vant.

"Camioanele pleaca cu oamenii cu drujbe, ca sa poata sa taie copacii cazuti. Sunt 11 copaci vechi care s-au rupt din cauza furtunii si au cazut.  Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti este in avertizare", a spus edilul-sef al Capitalei la Antena 3.

Pe Bulevardul Pache Protopopescu, circulatia tramvaielor a fost blocata din cauza unui copac cazut.

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a anuntat ca a mobilizat toate echipajele necesare pentru a interveni in cazul producerii unor pagube majore.

De asemenea, edilul a mentionat ca exista mai multi copaci care au cazut în toate cartierele Capitalei, insa pana la ora actuala nu exista nicio victima.

Oprescu a convocat comandamentul pentru situatii meteo deosebite, joi, de la ora 15.00, la sediul Primariei Capitalei.

Meterologii au emis o avertizare imediata de furtuna care vizeaza municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, in intervalul orar 13.00 – 14.00.  In jurul orei 13.15, o ploaie puternica a inceput in centrul Bucurestiului, fara a fi inregistrate insa caderi de grindina.

Administratia Nationala de Meteorologie a emis si o atentionare medeo cod galben de ploi, vijelii si grindina, pentru intervalul 9 iunie, ora 12.00 – 11 iunie, ora 06.00, care vizeaza jumatatea de est a tarii.

In intervalul mentionat, in Maramures, Transilvania, Moldova, Dobrogea si cea mai mare parte a Munteniei, vor fi averse cu caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si se vor semnala caderi de grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 30l/mp si izolat 60 70 l/mp.

In restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse si pe intervale mai scurte de timp.

Pana joi la ora 12 ramane in vigoare avertizarea cod galben de ploi si vijelii pentru jumatatea vestica a tarii.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri