„Fiind obținut din gunoi, e ieftin de produs.” Iată preconceptul cu care se confruntă toți cei care fac upcycling. Din exterior, nu se vede cât de greu e să obții și să valorifici deșeuri. De aceea, i-am întrebat pe designeri și artizani cum își procură materialele, cum le prelucrează și ce dificultăți întâmpină.
Până acum, am aflat de ce inițiativele de upcycling nu trebuie comparate cu cele sociale sau educative, cine se ocupă cu transformarea deșeurilor în accesorii și cine le transformă în mobilier în România, dar și cum funcționează business-uri similare în străinătate.
În acest episod, vom încerca să înțelegem care sunt aspectele specifice pe care inițiatorii proiectelor de upcycling trebuie să le gestioneze, în comparație cu business-urile tradiționale.
Identificarea materiei prime, o sarcină dificilă
Când confecționezi un obiect dintr-un deșeu, elimini din start costul cu materia primă. Asta ar crede aproape oricine nu a avut de-a face vreodată cu upcycling-ul. Afirmația este total greșită. Asta pentru că respectivul deșeu nu vine singur la tine.
El trebuie în primul identificat, ceea ce nu e întotdeauna o sarcină ușoară. Andreea Zaharescu (de la Upside Down), de exemplu, are dificultăți în a-și procura prelatele de camion. Pentru bannerele publicitare a reușit însă să optimizeze fluxul. Și cei de la remesh își pot asigura materia primă fără probleme prea mari, având în vedere rulajul publicitar semnificativ din București. Mai greu îi este însă lui Bogdan Neagu (fondatorul Turific), care, având o afacere mai mult individuală, nu are acces la deșeurile marilor companii.
Inițiatorii altor afaceri se adaptează în funcție de ceea ce găsesc „pe piața deșeurilor. Cei de la Reciclare Creativă sunt un exemplu în acest sens. Au fost nevoiți să facă rost de anumite deșeuri doar pentru proiecte specifice, cum ar fi o barcă realizată din PET-uri. Și Brita (Bolsos Berlin) se pliază pe materia primă obținută. Când am vizitat-o, avea un furtun de pompier căruia încearca să îi găsească cea mai bună întrebuințare. Însă i s-a întâmplat și să își dorească un anumit produs și să caute materialul potrivit.
Cei de la Wood be nice iau materialele fie ca donații, fie le cumpără de pe la târgurile de vechituri. Daniel glumește că sunt ca „doi boșorogi”, cu subsolul plin de tot felul de lucruri aparent nefolositoare. Aceeași senzație o ai în atelierul El Reinventor. Daniel ajunge să cumpere foarte puține elemente noi, cum ar fi instalația electrică a lămpilor. Însă, când are comenzi specifice, este nevoit să facă rost de materiale.
Cei de la QUIB colecționează deșeuri de cherestea, bucăți de saltele și umpluturi pentru beanbag-uri. În plus, au nevoie de materiale organice, esențiale într-un model de afacere circulară. În România, însă, sunt mai greu de găsit. De aceea, au fost obligați să le achiziționeze din Italia sau Germania și să aștepte și câte 3 luni după ele. Şi Ștefan Sava (Pink Lime) s-a confruntat cu aceeași problemă.
Convingerea furnizorului, uneori misiune imposibilă pentru upcycling
Uneori, reticența furnizorului se face simțită. Ionuț Ţața mărturisește că e nevoit „să lucreze la mentalitatea oamenilor”:
În discuțiile cu companiile, ele spun că, bun, dar lemnul ăla rebut sau pe care îl recuperez, pot să îl pun pe foc. Şi dacă ajungem la discuția că mai bine îl pun pe foc decât să ți-l dau ție, mai greu pot să-i mai conving că pot da o valoare mai mare decât să-l pună pe foc.
Atunci când au comenzi mari, și Adrian Ibric (Tubatect) este nevoit să cumpere sau să „cerșească” tuburi. Unii tipografi le dau fără a cere explicații, alții sunt reticenți, nedorind să îi lase să facă profit din deșeurile lor. Un tub poate costa chiar și 5 lei, la care se adaugă costurile de transport.
Transportul și depozitarea, alte bătăi de cap în upcycling
În cazul deșeurilor masive, transportul materiei prime și a produsului final va constitui tot timpul o problemă, încurcât costă. Și costă mult. În cazul paleților sau a anvelopelor, de exemplu, pe care reușim să le obținem gratuit pentru proiectul PIMP the GARBAGE, aducerea lor la atelier este o corvoadă.
Iar până de curând, nu aveam nici măcar un spațiu unde să le depozităm. Lucrurile s-au schimbat însă, datorită Facultății de Chimie din Universitatea Politehnică și a unei finanțări în programul Mobilizăm Excelența, obținute împreună cu Asociația Ecoteca. La fel de norocoși ca noi sunt cei de la Reciclare Creativă. Ei dețin un teren în București, pe care acum amenajează un pavilion extensibil, împreună cu experți ai Universității Tehnice din Iași. Banii i-au obținuți prin același program de finanțare.
Printre cei nevoiți să plătească chirii pentru spațiile în care prelucrează deșeuri se numără Upside Down, remesh, Wood be nice, Upcycling Deluxe, Bolsos Berlin și El Reinventor. Ştefan Sava (Pink Lime) externalizează producția, folosind spațiile și utilajele din diverse fabrici.
Oricum, obținerea unui spațiu pentru prelucrarea deșeurilor este doar primul pas în organizarea activității de producție.
Prelucrarea materialelor în upcycling, mai dificilă decât cea tradițională
Daniel (Wood be nice) admite că „e mult mai greu să folosești lemn recuperat: nu are aceeași grosime, are găuri, se sparge”. Nu le e mai ușor de lucrat nici cu celelalte materiale pe care le integează în design: conserve de bullion, doze de bere, țevi ruginite etc. Exact aceleași dificultăți le întâmpină cei de la QUIB și Daniel, El Reinventor.
De asemenea, prelucrarea bannerelor e mai dificilă decât a materialelor textile, căci sunt groase și se și „boțesc”.
Pentru prelucrarea gunoiului, e nevoie de scule. Pentru Wood be nice, asigurarea lor pare cea mai mare problemă. QUIB a reușit, printr-o finanțare, să utilize complet atelierul, iar noi, la PIMP the GARBAGE, am achiziționat o parte dintre sculele de care avem nevoie tot din finanțare. Reciclare creativă a găsit o soluție mai eficientă, obținând majoritatea ustensilelor printr-o sponsorizare.
Găsirea echipei potrivite, o altă provocare în upcycling
Andreea Zaharescu (Upside Down) ne-a mărturisit că nu e tocmai simplu să găsească oamenii potriviți. Deși are în acest moment 10 oameni în echipă, întotdeauna a existat „o rotație destul de mare”.
Şi Ionuț Ţața (QUIB) a avut probleme în a găsi meșteri sau studenți interesați de economia circulară, iar pe cei identificați a fost nevoit să îi învețe să folosească eficient materialele.
Colaborarea cu echipa de producție s-a dovedit dificilă și pentru Ştefan Sava (Pink Lime). Ştefan nu confecționează singur produsele, ci folosește tehnologia și competențele angajaților din fabrici de textile de pe lângă București. Recunoaște că nu a fost întocmai simplu să se împrietenească nici cu colectorii, nici cu producătorii. A trebuit să le explice ce vrea și să îi convingă să nu amâne foarte mult producția, având în vedere că cere cantități mici comparativ cu cele industriale, cu care sunt ei obișnuiți.
În orice caz, o echipă dedicată proiectului este un pas esențial pentru dezvoltarea afacerii, potrivit lui Adrian (Tubatect). Recunoaște că angajarea unui om e un pas pe care ar fi trebuit să îl facă mai repede și recomandă tuturor antreprenorilor să se concentreze pe lucruri mai importante decât producția. Pe marketing, de exemplu.
În următoarele două episoade, vom afla cum reușesc toți acești antreprenori să își vândă produsele și ce vor să realizeze prin proiectele lor.
