O echipa de cercetători de la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda, a investigat ce se întâmplă cu bicicletele furate în Amsterdam și a reușit să găsească răspunsul la întrebarea mai multor victime ale furturilo: „unde ajung bicicletele furate?”, informează Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Cercetătorii olandezi au instalat pe 100 de biciclete second-hand senzori de localizare și le-au parcat în locuri publice din Amsterdam, de unde bicicletele sunt adesea furate. În decursul a șase luni, 70 dintre aceste biciclete au fost furate, iar cercetătorii au descoperit că 68 dintre acestea au rămas în și în jurul Amsterdamului.
Potrivit cercetătorilor, în Olanda, valoarea bicicletelor furate anual este estimată la aproximativ 600 de milioane de euro, în Amsterdam fiind furate aproximativ 80.000 de biciclete pe an, aproximativ o zecime din numărul total de biciclete. În cadrul experimentului, rata bicicletelor furate este mai mare decât media, probabil pentru că toate au fost parcate în locuri publice accesibile.
În plus, cercetătorii au descoperit că majoritatea celor 70 de biciclete dispărute au fost furate în timpul nopților de luni sau miercuri, în jurul orei 3 dimineața. Până la 18 biciclete au fost ulterior localizate în apropierea magazinelor second-hand sau a piețelor negre pentru biciclete, fiind probabil vândute acolo. Conform studiului, furtul a 22 de biciclete este atribuit criminalității organizate, deoarece acestea aveau un profil similar de mișcare.
Oamenii de știință au subliniat că scopul lor nu a fost urmărirea penală, ci colectarea de date. Bicicletele au fost urmărite numai până când au fost identificate modele clare de mișcare și unele persoane ar fi putut cumpăra bicicletele fără să știe că au fost furate.
Având în vedere rezultatele ceretării efectuate în Olanda, publicația germană se întreabă dacă rezultatele din Amsterdam pot fi aplicate și în alte mari orașe din Europa. În Hamburg, de exemplu, în anul 2021, conform informațiilor furnizate de poliție, au fost furate 14.300 de biciclete. În plus față de criminalitatea de aprovizionare, există mereu indicii cu privire la bande organizate din Europa de Est care fură biciclete de înaltă calitate. Cu toate acestea, conform declarațiilor poliției, se consideră că cea mai mare parte a bicicletelor rămân în oraș. Însă nu există cifre cu privire la acest lucru, deoarece doar câteva biciclete sunt înregistrate.
Citește și: