Timp de 400 de zile, fermierii din localitatea poloneză Zurawlow și familiile acestora, dar și locuitorii din alte patru sate apropiate, au blocat accesul Chevron pentru săparea unui puț de explorare a gazelor de șist. În luna iulie a anului trecut compania petrolieră americană a abandonat proiectul.
“Oricând Chevron organizează ceva noi protestăm”, spune Barbara Siegienczuk, liderul grupului de protest Green Zurawlow, citată de The Guardian. „Am împânzit satul cu bannere, pancarde și afișe. În Zurawlow trăiesc doar 96 de persoane, inclusiv copii și bătrâni, însă am reușit să oprim Chevron”, a adăugat aceasta. Lupta locuitorilor a început odată cu publicarea unui studiu elaborat de Institutul Polonez de Geologie, în martie 2012, care arăta că rezervele de gaze de șist ale țării erau cuprinse între 346 și 768 miliarde metri cubi, al treilea cel mai mare zăcământ din Europa.
Aceste cantități ar fi putut asigura necesarul de gaze pentru următorii 65 de ani. Acest fapt a dat speranțe clasei politice că Polonia va reuși să se rupă de dependența față de Rusia. Fostul președinte, Donald Tusk, care s-a declarat un susținător al gazelor de șist, spunea că aceste resurse ar putea fi folosite din 2014. Dar lucrurile nu au înaintat pe făgașul dorit. Planuri pentru o revenire economică susținută de gazele de șist s-au evaporat după ce puțurile de exploare nu au adus rezultatele așteptate, iar investitorii străini s-au retras forțați și de protestele activiștilor de mediu, așa cum s-a întâmplat în Zurawlow. În cercurile politice se vorbește de experimentul gazelor de șist ca despre un dezastru.
În momentul de față, șapte din cele 11 multinaționale care au investit în Polonia în explorarea gazelor de șist, inclusiv Exxon, Talisman și Marathon, s-au retras deja invocând întârzieri de autorizare și rezultate dezamăgitoare. Cea mai mare parte din activitate de explorare este desfășurată acum de compania PGNiG, controlată de stat și Orlen and Lotus. Doar 66 sonde au fost forate până în prezent, iar alte 27 de permise pentru forare au fost puse în așteptare.
Pentru situația creată analiștii pieței dau vina pe procesele ambigue de reglementare care descurajează investitorii, însă în regiune Tomaszów Lubelski, care adăpostește și un sit „Natura 2000″, protestatarii susțin că au avut o contribuție majora la împiedicarea desfășurării activităților de explorare. „Mare parte din drumuri au fost avariate sau distruse atunci când s-a început efectuarea testelor seismice, iar casele oamenilor au început să crape. Atunci când Chevron a început să-și instaleze utilajele am fost printre primii care s-a implicat și am blocat drumurile de acces”, povestește Slawomir Damiluk, un agricultor din zona respectivă. În cele 14 luni de proteste zeci de activiști și localnici au fost arestați, filmați sau ascultați, însă nu au dat înapoi.
Citește și:
Romgaz: România este în situația de a nu-și cunoaște rezervele de gaze de șist
ANRM obligată să acorde liber acces la informațiile despre zacamintele de aur si gaze de șist
Gaze de sist – Greenpeace: Jandarmii reduc la tacere satenii din Pungesti