Un rau din Arges a fost poluat cu titei

Poluarea cu titei de pe raul Glambocel, din comuna argeseana Leordeni, a fost stopata, in aceasta dupa-amiaza, dupa ce reprezentantii Petrom au reusit sa opresca scurgerea petrolului dintr-o conducta avariata, informeaza Realitatea TV.

Poluarea s-a produs in aceasta dimineata, ca urmare a spargerii conductei de transport titei si apa sarata a Schelei de Petrol Strambu – Cobia – Leordeni – Ludesti. Potrivit reprezentantilor Directiei Apelor Arges-Vedea (DAAV) Pitesti, aproximativ 400 de litri de titei si 200 de litri de apa sarata s-au scurs in raul Glambocel, iar pata de produs petrolier s-a intins pe aproape trei kilometri.

Reprezentantii Petrom au oprit pomparea titeiului in conducta, au montat sapte baraje din paie, trei baraje absorbante si au actionat cu materiale de tip spill-sorb si doua vidanje. Nu s-a semnalat mortalitate piscicola in urma scurgerii petrolului in rau.

Despre poluarea de pe raul Glambocel a fost informat si Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Arges. La ora transmiterii acestei stiri reprezentantii Petrom SA actioneaza pentru eliminarea efectelor negative ale poluarii accidentale produse, iar cei ai DAAV Pitesti vor monitoriza permanent aceste activitati pana cand intreaga zona a cursului de apa, precum si malurile aferente vor fi curatate in totalitate.

spot_img

Ultimele știri