Un parc de mesteceni va fi amenajat în București în memoria persoanelor dragi

Compania E.ON România continuă să susțină proiectele Asociației Zi de Bine și astfel contribuie la amenajarea în București a celui de-al doilea parc de mesteceni, în memoria persoanelor dragi. Parcul va fi amplasat în sectorul 6 din capitală, în continuarea celor 100 de copaci plantați în 2023 și se va întinde pe o suprafață de 2.500 mp, pe care se vor planta alți 200 de mesteceni. Proiectul a fost demarat în anul 2022, iar până în prezent au fost plantați peste 700 de arbori în șapte astfel de parcuri, la Lugoj, Oradea, Brașov, București, Constanța și Târgu-Mureș.

Asociația Zi de Bine a adunat deja peste 700 de povești în parcurile deschise în Lugoj, Constanța, Oradea sau Brașov și îi invită pe cei care au pierdut pe cineva drag să adopte un copac, la București, în memoria acelei persoane. Fiecare copac plantat are atașat un cod QR care duce către povestea de viață a persoanei dragi, poveste care poate fi citită pe site-ul www.plantatiinamintire.ro.

Totodată, în cadrul Centrului Comunitar Zi de BINE se vor organiza și grupuri de suport pentru persoanele care trec prin perioada de doliu, o altă parte importantă și sensibilă a acestui proiect. Într-un spațiu sigur și intim, un psihoterapeut va ghida o serie de întâlniri, în grup restrâns, despre cum facem față pierderii, tipuri de doliu, furie, vinovăție și rușine, frica de moarte, despre faptul că nu există reguli în ceea ce privește ceea ce simți sau să nu simți atunci când pierzi pe cineva drag.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și Leroy Merlin.

„Această inițiativă reprezintă încă un pas în misiunea noastră de a aduce alinare celor care au pierdut pe cineva drag. Fiecare copac va deveni o amintire vie, un simbol al iubirii și recunoștinței noastre față de cei care ne-au marcat existența. Ne dorim ca parcul de mesteceni să devină o oază de liniște și delicatețe în mijlocul agitației urbane”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

De asemenea, Asociația Zi de Bine și NEPI Rockcastle au inaugurat zilele trecute Parcul Dorului, în memoria persoanelor dragi, trecute în neființă. Parcul este amplasat pe esplanada din spatele centrului comercial Shopping City Târgu Mureș, unde s-au plantat 75 de arbori și plante ornamentale.

Printre cei 75 de arbori plantați în Parcul Dorului din Târgu Mureș, se remarcă frasinul de câmp, un Gingko Biloba, supranumit și arborele vieții, precum și conifere verzi și argintii, magnolii și lavandă. Terenul pe care a fost amenajat parcul este pus la dispoziție de NEPI Rockcastle și va fi administrat de Shopping City Târgu Mureș.

Grupul german E.ON este prezent în România prin companiile Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție, respectiv de furnizare a energiei şi a soluțiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.

spot_img

Ultimele știri