Un nou marș al bicicliștilor din București

Bicicliștii bucureșteni, și nu numai, sunt așteptați, sâmbătă, 19 septembrie, la cel de-al șaptelea marș „Oraș pentru Oameni”.

articol-mars-7

Potrivit organizatorilor marșului, Comunitatea Bicicliștilor din București și OPTAR, motivele de protest au rămas din păcate aceleași: încurajarea transportului motorizat în timp ce orașul este cea mai poluată capitala europeană; neaplicarea măsurilor de siguranță rutieră; lipsa unei viziuni a administrației orașului pentru creșterea calității vieții; menținerea în funcții a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepția ilegală a pistelor pentru biciclete; neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

VEZI AICI TRASEUL EVENIMENTULUI

Potrivit informațiilor publicate de organizatori, față de 2013, când era informație publică faptul că Bucureștiul are un nivel al poluării cu pulberi în suspensie de aproape 4 ori mai mare decât maximum admis în Uniunea Europeană, lucrurile s-au înrăutățit. În 2014, Comisia Europeană a început procedurile de infrigement împotriva României din cauza faptului că cetățenii din trei orașe (București, Brașov și Iași) au fost expuși în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10, încă din 2007. Se estimează că numărul persoanelor care mor din cauza poluării din București este de 6-7 mii pe an.

Soluțiile pentru rezolvarea problemelor generate de traficul rutier sunt simple: descurajarea traficului motorizat individual și oferirea de alternative viabile de deplasare prin încurajarea transportului alternativ. Acestea au fost și concluziile echipei de experți români și străini care lucrează la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov. În opinia lui Moshe Hirsh, directorul proiectului PMUD București-Ilfov, prima măsură urgentă care trebuie luată în București este realizarea unei rețele de trasee sigure și atractive pentru biciclete la nivelul întregului municipiu.

Implementarea unei astfel de măsuri ar duce la scăderea nivelul poluării. Dovada a fost oferită chiar de Primăria Municipiului București în Memoriul tehnic – Proiect privind implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului București (pagina 31). Concret, pe 21 septembrie 2013, ziua în care a avut loc al treilea marș al bicicliștilor (Oraș pentru Oameni), concentrația medie a dioxidului de azot în zona Piața Victoriei a început să crească odată cu redeschiderea traficului motorizat, după trecerea coloanei de bicicliști. Este o dovadă a faptului că, în ultimii 3 ani, marșurile bicicliștilor au asigurat scăderea poluării 2 zile pe an.

De asemenea, conform statisticilor Poliției Rutiere, din 2012, anul în care numărul bicicliștilor din București a început să crească vizibil, numărul de decese cauzate de accidentele rutiere a scăzut:
2011 – 85 persoane decedate; 2012 – 80 persoane decedate; 2013 – 62 persoane decedate; 2014 – 61 persoane decedate. Și numărul persoanelor rănite grav a scăzut, de la 945 în 2012, la 614 în 2013 și la 583 în 2014.

De remarcat că aceste statistici s-au îmbunătățit în condițiile în care administrația nu a aplicat măsuri de creștere a siguranței bicicliștilor decât pe 2 km (Calea Victoriei) în 4 ani.

spot_img

Ultimele știri