UE s-a saturat de gunoaie!

text de Alexandra Kartman

In fiecare an, un locuitor UE arunca, in medie, 3,5 tone de gunoi. Din aceasta cantitate, mai mult de jumatate de tona (mai exact 518 kg) reprezinta deseuri solide municipale. Acum 10 ani, aceasta cantitate se limita la 460 kg. Cresterea volumului de deseuri i-a ingrijorat pe parlamentarii europeni, care au decis sa ia masuri.

Parlamentul european de la Strasbourg a aprobat, la mijlocul lunii februarie, doua proiecte privind managementul deseurilor, care prezinta masuri concrete pentru reducerea si stoparea acumularii de deseuri. Planul deputatilor europeni vizeaza doua etape: pana in 2012 se doreste stoparea cresterii cantitatii de deseuri, urmand ca din 2020 sa inceapa reducerea acestei cantitati.

Noua directiva-cadru, propusa de conservatoarea europeana Caroline Jackson a fost intampinata cu 651 de voturi pentru, de 19 impotriva, in timp ce 16 votanti s-au abtinut. Cel de-al doilea proiect, privind "Strategia Tematica" asupra deseurilor, un text mai general, fara constrangeri explicite, elaborat de Johannes Blokland, a primit 662 voturi pentru, 17 impotriva si 3 abtineri.

In urma adoptarii celor doua proiecte, s-a stabilit un cadru legal pentru principiul "ierarhizarii deseurilor". Astfel, deseurile vor trece prin cateva etape care vor permite revalorizarea lor (reciclare, reutilizare), distrugerea definitiva fiind ultima dintre etape.

Strategia tematica propusa de rapoartele europene vizeaza urmatoarele directii cronologice:

– pana in 2015 se doreste introducerea unor sisteme separate de colectare a deseurilor din hartie, sticla, textile, plastic si metal;
– pana in 2020, niciun deseu reciclabil nu trebuie sa-si mai gaseasca locul la gropile de depozitare a gunoiului.

In dezbaterea care a precedat votul s-a pus in discutie daca deseurile pot, prin incinerare, sa devina o sursa energetica, asadar incinerarea sa aiba si un aspect benefic. Deputatii au convenit, la sfarsitul dezbaterii, sa respinga aceasta idee, procesul de incinerare fiind vazut ca o alterntiva dezavantajoasa prin prisma faptului ca este o sursa serioasa de poluare (prin emisia de gaze toxice).

Comisia Europeana a elaborat pentru prima data o propunere pentru revizuirea directivei cadru privind managementul deseurilor, in anul 2005, cand intentiona ca prin aceasta sa aduca Europa cu un pas mai aproape de stadiul de "societate reciclanta". Cu toate acestea, propunerile au avut efecte foarte slabe asupra dezvoltarii unei strategii de reciclare, iar statele membre au fost lasate sa stabileasca singure un plan pentru prevenirea producerii de gunoi, fara sa benficieze de obiective minime, in timp ce le-a fost sugerat ca incinerarea ar trebui promovata prin schimbarea perspectivei asupra incineratoarelor, din "operatori de distrugere" in "operatori de recuperare", asa cum sunt considerate in momentul de fata.

In raportul din 2005 al Uniunii Europene privind strategia de gestionare a deseurilor se arata ca o politica prorecilcare ar putea insemna, de asemenea, si o oportunitate de marire a numarului locurilor de munca. Prin comparatie, studiul, citat intr-un articol publicat pe site-ul organizatiei britanice "Friends of the Earth", aproximeaza ca pentru reciclarea a 10.000 de tone de deseuri este nevoie de munca a 250 de persoane, pe cand pentru incinerarea aceleiasi cantitati, este nevoie de implicarea a 20 pana la 40 de persoane, spre deosebire de 10 cate ar fi necesare pentru depozitarea deseurilor la groapa de gunoi.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri