La saptezeci de ani, exploratoarea Uca Marinescu a reusit sa termine cea mai lunga expeditie din cariera ei. Timp de jumatate de an a traversat cinci continente si a facut fotografii in 26 de tari. De la Amazonul unde viata se deruleaza inca in perfecta conexiune cu natura si pana la zonele distruse de exploatarile miniere din Canada, Uca Marinescu a imortalizat cu aparatul de fotografiat moduri diferite in care oamenii stiu sa respecte natura si locurile in care traiesc. Cu ocazia lansarii expozitiei ”In jurul lumii. O lume fara hotare”, de la Muzeul Taranului Roman, exploratoarea ne-a impartasit o parte din experientele traite de-a lungul expeditiei.
Intr-un interviu pe care l-ati acordat ”Green Report” anul trecut spuneati ca scopul expeditiei “In jurul lumii” 2010 va fi sa vedeti care mai este starea planetei si a vietii pe Pamant. Ce mai face planeta?
Obiectivele mele au fost majore. Am dorit sa studiez viata oamenilor, efectul incalzirii globale asupra Pamantului si mai ales efectele poluarii naturii. Insa este greu de evaluat, pentru ca totusi planeta este foarte vasta. As putea totusi sa trag niste concluzii asupra faptului ca este foarte important felul in care concepem sau gandim fiecare dintre noi sa actionam pentru protectia mediului. Sunt multe tari in UE care fac acest lucru prin proiecte ecologice de protectie a mediului prin sport, turism, dezvoltare durabila.
In ce zone ati constatat cele mai grave efecte ale incalzirii globale?
As aminti aspectul ingrijorator al ghetarilor din Himalaya, care se topesc masiv. In fiecare an dispar cate 3-4 kilometri. Aici e nevoie de masuri.
Trebuie sa protejam natura! Uite, eu am intalnit doua zone din America de Sud, Orinoco si Roraima, pe langa Amazon, unde oamenii traiesc intr-o perfecta conexiune cu natura, o venereaza si depind de ea, dar in acelasi timp o protejeaza, si asta ii ajuta. Nu au nevoie pentru existenta de nimic altceva decat de natura. Nu cunosc banul, se uita la o hartie de cinci dolari si ma intreaba ce sa faca cu ea, cu o hartie. Si incep sa rada.
Mai pot da ca exemplu Iranul, care este o zona aproape desertica, unde nu exista apa. Aici stiu de secole sa isi pastreze apa, sa o administreze si sa o protejeze astfel incat sa nu se piarda nimic din ea.
ROSIA MONTANA, IN VERSIUNE CANADIANA
De-a lungul expeditiei cu siguranta ati intalnit si zone in care oamenii nu protejeaza locurile in care traiesc. Ne puteti da un exemplu?
Am vazut efecte devastatoare ale unei exploatari a aurului din Canada, la Yellowknife, unde o firma a exploatat aur timp de saptesprezece ani, dupa care a plecat de acolo, declarand faliment. Au parasit totul: utilajele care s-au transformat in fiare ruginite, lacurile cu cianuri si doua zone unde functionau minele. Aici nu mai poate exista viata, nu creste nicun fir de iarba. Guvernul canadian va incerca sa curete locul, sa faca niste instalatii de criogenizare, de inghetare a solului, pentru ca pamantul trebuie sa fie tot timpul inghetat. Astfel, cianura nu va patrunde in apele freatice.
Langa fotografiile cu aceste exploatari din Yellowknife ati scris ca Rosia Montana ar putea avea aceeasi soarta ca
Yellowknife, daca vor incepe exploatarile cu cianuri.
Da, in Romania se incearca acelasi lucru, la Rosia Montana. Eu am prezentat imaginile, am fost acolo, am vazut ce vor sa faca la Rosia Montana. Va fi o mare greseala din partea conducerii tarii noastre, pentru ca ei nu se gandesc la oamenii care traiesc acolo, la sanatatea lor. Nu acuz pe nimeni, dar interesul este cu siguranta material. Ar trebui la un moment dat ca aceasta lacomie sa se opreasca undeva. Niciunul dintre ei nu s-ar duce sa locuiasca la Rosia Montana. Consider ca cei care iau aceste hotarari, care nu se gandesc la nimic, ar trebui inlaturati. Sa nu mai decida asupra naturii si a vietii.
Cat timp va ia sa organizati o expeditie?
Depinde de complexitatea expeditiei. O expeditie ca cea de la polii geografici si magnetici a fost de forta, de rezistenta fizica si psihica, de curaj si de putere umana. Pregatirea a fost de durata si bine gandita, ca sa pot sa ma adaptez la conditiile de frig de acolo si de efort fizic.
Celelalte expeditii care au avut o tinuta stiintifica, de studiu al unor elemente, de parcurgere a unor zone unde traiesc oameni si de contact cu acesti oameni inseamna o documentare foarte buna si complexa. In primul rand, eu studiez din materialele pe care le am, dupa care stau de vorba cu persoanele care au fost in zonele respective. Tin o stransa legatura cu Ministerul Afacerilor Externe, care ma consiliaza si ma ajuta de fiecare data pentru a face un traseu. In situatia in care apare ceva neprevazut, stiu ca am un sprijin undeva in zona respectiva.
Pentru expeditia aceasta, pregatirea a durat cam sase luni, pentru ca am facut o documentare pentru 26 de tari.
Cum va intelegeti cu oamenii care nu vorbesc aceeasi limba?
Imi pregatesc cate un mic vocabular de conversatie, care poate sa fie intre 10 si 20 de cuvinte. Il memorez inainte de a intra in tara urmatoare. Engleza este vorbita, spaniola la fel, iar eu am invatat chineza timp de trei ani. Mi-as fi dorit sa stiu mai multa armeana, dar nu stiu decat cateva cuvinte. In unele locuri m-am inteles si prin semne.
Ce le spuneti oamenilor despre dvs?
Le spun ca am venit sa ii cunosc, ca fac parte din “lumea mare” si ca vreau sa le cunosc viata, obiceiurile. Prietenia este arma mea principala in orice expeditie, drept pentru care mi-am facut foarte multi prieteni. De aceea am primit si multe oferte de a ma stabili in diverse locuri ca invatator, educator.
Au existat momente dificile in expeditia de anul acesta?
Au existat. Fiecare expeditie isi are greutatile sale, partile sale grele si bineinteles ca si starea fizica isi spune la un moment dat cuvantul. Aici a trebuit sa ma adaptez la douasprezece linii de meridiane, de fus orar. Tot timpul am schimbat timpul si ora. Cand am ajuns acasa, nu mai stiam cand e zi, cand e noapte, cand sa dorm, cand mi-e somn, cand nu mi-e somn.
Momentul cel mai greu a fost inainte de a intra in Iran, ma luptam cu mine ca sa merg mai departe. A doua zi mi-am dat cumva un sut asa, un elan si am plecat mai departe. Puteam, daca nu eram ambitioasa sa iau un avion si sa vin acasa si sa spun : «Gata!». Dar mi-am propus sa fac acest inconjur al lumii, sa termin ce am de facut si pana la urma am reusit. Am venit acasa foarte obosita si voi avea nevoie de o perioada de odihna.
Cu alimentatia ati avut probleme?
Nu am avut, pentru ca ma adaptez perfect mancarii specifice locurilor unde merg. Nu mananc mult, sunt vegetariana.
Unde v-a placut cel mai mult anul acesta?
Mi-a placut mult intr-o zona amazoniana, numita Roraima, unde poti sa te intorci in mijlocul unei naturi virgine. Poti sa iti imaginezi ca esti la inceputurile Pamantului.
Apoi, in zonele polare, preferatele mele, spre exemplu in Canada.
In Galapagos am admirat o flora si o fauna unice in lume si am vazut Centrul de Cercetari Stiintifice unde a lucrat Charles Darwin pentru a elabora «Originea speciilor».
Cum v-ati descurcat cu banii in aceste calatorii?
La primele expeditii , m-am descurcat singura, pentru ca mi-am vandut masina, casa, pamanturile bunicii. Dupa un timp, am inceput sa am nevoie de sponsori. Ultima expeditie m-a costat in jur de 17.000 de dolari.
Cati kilometri ati parcurs pana acum?
Am facut aproape 480 de kilometri pe jos, adunand segmente cu segmente. Am zburat cu avionul de sute de ori si am mers cu vreo saizeci si ceva de autobuze locale. Am facut de doua ori inconjurul Ecuatorului, cred. Am sa fac un calcul mai cuprinzator.
Cum ati gasit Romania la intoarcere?
Am gasit Romania intr-o stare foarte proasta. Am fost prin 26 de tari, iar cand m-am intors in Romania m-am intristat! Si acum sunt trista, vazand ce se intampla.
Eu nu mai sunt om de aseara cand am citit in nu stiu ce ziar ca in Fagaras au fost omorate doua sau trei capre negre. Cum a ajuns sa omoare acest om aceste capre negre in Fagaras? In Australia, Noua Zeelanda, daca gasesc undeva un cuib in timp ce cultiva sau excaveaza ceva, considera ca este foarte pretios. Imediat imprejmuiesc zona, vin, cerceteaza si il declara monument al naturii.
Ce va face totusi sa reveniti mereu in Romania?
Si inainte de ‘89 am avut posibilitati sa raman intr-un loc sau altul, dar e acest dor de acasa, care apare la vreo patru saptamani dupa ce sunt plecata. Eu le spun tuturor acelasi lucru: ”Nu fi frunza, fii copac”. Eu sunt un copac care are radacinile aici.
Sunt niste locuri in tara unde as vrea sa merg, in nordul Moldovei si in Oltenia, pentru ca nu le-am explorat.
Ce planuri de viitor aveti?
Trebuie sa ma odihnesc acum, sa-mi scriu cartea si sa mai calatoresc prin tara.
De oprit nu ma opresc, desi prietenii imi spun ca e timpul. Dar nu pot! Eu nu ma vad stand pe o banca in Cismigiu admirand murdaria. Tematica expeditiilor viitoare va fi aceeasi: de a vedea cum traiesc alti oameni si ce putem face impreuna pentru a salva viata.
Despre ce va fi vorba in carte?
Am terminat deja primele cinci capitole. Va fi vorba despre intreaga mea activitate ca explorator, o sinteza. Din pacate mi s-a furat laptopul in care era salvat documentul, dar am reusit sa recuperez ideile.
In ce tara vi s-a furat laptopul?
In Romania, am adormit in tren. Raspunsul pe care l-am primit de la politie a fost ca nu l-au gasit la obiecte pierdute. Un obiect furat in mod clar este cautat la obiecte pierdute! Ca sa faceti diferenta, va spun ca acum o saptamana, dupa ce m-am intors din expeditie, am primit un pachetel mic din Iran. Era din partea hotelului la care am stat, care mi-a trimis niste pliante si notite uitate de mine acolo.
Sursa foto: www.ucamarinescu.ro
Expozitia Ucai Marinescu, « In jurul lumii. O lume fara hotare » poate fi vizitata intre 11-28 noiembrie, la Sala Foaier a Muzeului Taranului Roman.
