Turbăriile acoperă doar câteva procente din suprafața globală a terenurilor, dar stochează aproape un sfert din totalul carbonului din sol și, astfel, joacă un rol crucial în reglarea climei. Oamenii de știință din cadrul Universității Stockholm au realizat cea mai exactă hartă a turbăriilor din lume – adâncimea lor și cantitatea de gaze cu efect de seră stocate. Aceștia au constatat că în curând încălzirea globală va însemna că aceste turbării vor încep să emită mai mult carbon decât depozitează.
Zonele de turbă se formează în zonele saturate cu apă care încetinesc descompunerea materialului vegetal. Această acumulare de resturi vegetale bogate în carbon a fost deosebit de puternică în zonele de tundră și taiga unde au contribuit la răcirea climatului global de mai bine de 10.000 de ani. Acum, aceste suprafețe mari de turbă înghețată (permafrost) se dezgheață ceea ce conduce la eliberarea rapidă în atmosferă a carbonul blocat prin congelare.
Geologii au studiat aceste zone timp îndelungat. S-au uitat de ce unele zone au turbă, dar altele nu și s-au uitat la modul în care turbăriile funcționează ca arhive naturale prin care putem reconstrui climatul și vegetația din trecut.
Oamenii de știință au recunoscut de multă vreme că zonele cu turbă sunt părți importante ale ciclului global al carbonului și al climatului. Când plantele cresc, absorb CO₂ din atmosferă și pe măsură ce acest material se acumulează în turbă, în atmosferă există mai puțin carbon și, prin urmare, climatul se va răci pe termen lung.
Cu toate aceste cunoștințe despre importanța turbăriilor nordice, este poate surprinzător să aflăm că, până de curând, nu exista o hartă cuprinzătoare a profunzimii lor și a cantității de carbon stocate. Acesta este motivul pentru grupul de cercetători au alcătuit o astfel de hartă, care poate fi folosită pentru a estima modul în care vor răspunde turbările la încălzirea globală.
Zonele cu turbă sunt surprinzător de dificil de cartografiat, deoarece creșterea lor este conectată la mai mulți factori locali diferiți, cum ar fi modul în care apa se scurge în peisaj. Aceasta a însemnat că echipa de cercetare a trebuit să adune peste 7.000 de observații pe teren și să folosească noi modele statistice.
Au descoperit că zonele cu turbă acoperă aproximativ 3,7 milioane de kilometri pătrați. Dacă ar fi o țară, „Turba” ar fi puțin mai mare decât India. Aceste zone depozitează, de asemenea, aproximativ 415 gigatone (miliarde de tone) de carbon, cam atât cât este păstrat în toate pădurile și copacii din lume împreună.
Aproape jumătate din acest carbon este în prezent în permafrost, teren care este înghețat tot anul. Dar, pe măsură ce lumea se încălzește, aceasta provoacă colapsul turbăriilor și schimbă complet modul în care se raportează la gazele cu efect de seră. Zonele care au răcit odată atmosfera prin păstrarea carbonului, în schimb, ar elibera tot atât CO₂ și metan cât au păstrat.
Momentul exact este încă extrem de incert, dar este probabil să se întâmple în jumătatea ulterioară a acestui secol.
Există regiuni cu permafrost foarte extinse în Siberia de Vest și în jurul golfului Hudson din Canada. Aceste medii și ecosisteme unice vor fi modificate fundamental pe măsură ce dezghețul va avansa. Aceste modificări vor face ca mai mult CO₂ și metan să fie eliberate în atmosferă, deoarece turba înghețată anterior devine disponibilă pentru microbii care o degradează. Dezghețul va duce, de asemenea, la pierderi mari de turbă în râuri și pâraie, ceea ce va influența atât lanțurile alimentare, cât și biochimia apelor interioare și a Oceanului Arctic.
Aceste noi descoperiri consolidează în continuare cât de urgentă este reducerea rapidă a emisiilor noastre, întrucât singura modalitate de a opri dezghețul de permafrost este limitarea încălzirii globale. Nu există soluții de geoinginerie care să poată fi implementate în aceste zone vaste și îndepărtate. Rezultatele noilor cercetări arată clar că o încălzire globală limitată la 1,5 ℃ -2 ℃ ar fi mult mai puțin dăunătoare decât traiectoriile noastre actuale de 3 ℃ -4 ℃ sau mai mari.
