Parcul de distractie Disneyland foloseste mai nou ulei de gatit reciclat pentru alimentarea retelei sale de trenuri cu aburi, informeaza Environmental Leader.
“Acum, uleiul folosit la prajirea cartofilor si a altor mancaruri este procesat pentru alimentarea trenuletelor si a barcii Mark Twain. Aceasta initiativa va ajuta parcul de distractii sa economiseasca aproximativ 668.000 de litri de combustibil pe an”, a spus Frank Dela vara, director de mediu si conservare al parcului Disneyland.
Initial, resortul a inceput sa foloseasca biodiesel din ulei de soia, in aprilie 2007, dar a renuntat la aceste practici in 2008 din cauza lipsei spatiului de depozitare. In 2007, Disneyland a anuntat ca a realizat o serie de schimbari verzi care au adus parcului de distractii economii de pana la 60 milioane de dolari in ultimii 10 ani.