Trei milioane de persoane au fost afectate de taifunul Sarika în sudul Chinei

Trei milioane de persoane au fost afectate de taifunul Sarika în insula chineză Hainan, din sudul țării, care a provocat pagube mari terenurilor agricole din zonă, deși deocamdată nu s-au înregistrat victime, a informat joi agenția Xinhua citată de EFE, informează Agerpres.

taifun

Sarika, al 21-lea taifun care lovește țărmurile chineze în acest sezon, a ajuns marți la Hainan aducând vânturi cu viteze de până la 162 de kilometri pe oră, drept pentru care este cel mai puternic taifun care afectează insula din 1971.

Aproape 660.000 de persoane au fost evacuate din cauza furtunilor puternice produse de taifun și a precipitațiilor abundente ce au o medie de 162 de milimetri.

Aproximativ 380.000 de hectare de terenuri cultivate au fost afectate de ploi și se estimează că pierderile economice din sectorul agricol se vor ridica la circa 670 de milioane de dolari, potrivit guvernului provinciei Hainan.

Sarika a provocat pagube și infrastructurii rutiere și podurilor, fapt ce a paralizat traficul în unele zone, mobilizând autoritățile pentru a normaliza circulația pe drumurile principale ale insulei, potrivit agenției Xinhua.

spot_img

Ultimele știri