Traiul în zone cu mulți copaci te face să te simți cu șapte ani mai tânăr și mult mai bogat

Data viitoare când plănuiești să te muți, ar fi bine să ții cont și de numărul de arbori care se află în jurul blocului. Un nou studiu arată că traiul pe o stradă cu 10 copaci în plus peste medie (atât pe stradă, cât și în curțile oamenilor), te face să te simți atât de sănătos ca și cum ai fi cu șapte ani mai tânăr, informează Fastcoexist.com.

arbori

Cercetătorii știau deja că viața petrecută în jurul spațiilor verzi îi face pe oameni să se simtă mai fericiți, mai în siguranță, și că verdeața poate ajuta la reducerea bolilor precum astmul, aspirând poluarea. Prin acest nou studiu, oamenii de știință merg și mai adânc, examinând detaliat beneficiile.

„Am simțit că există o nevoie de a cuantifica relația dintre copaci și sănătate la modul individual, așa încât dimensiunile acestei asocieri să poată fi evaluate și comparate cu alți factori bine cunoscuți, cum ar fi vârsta sau venitul”, a spus Omid Kardan, un student de doctorat la Universitatea din Chicago și autor principal al studiului. Kardan speră că rezultatele studiului va avea un impact asupra planificatorilor urbani, și că aceștia vor lua mai în serios aspectul copacilor în dezvoltarea urbană și în politicile de sănătate publică.

Cercetătorii au analizat hărți cu 530.000 de arbori de pe străzile din Toronto și imagini de satelit ale copacilor din curțile oamenilor. Apoi au comparat numărul copacilor cu sănătatea oamenilor din fiecare zonă și, de asemenea, au putut să accesez date privind venitul, vârsta și educația. Concluzia cercetătorilor a fost că arborii chiar fac o diferență.

Cu cât mai mulți copaci se află lângă un grup de clădiri, cu atât mai puțin sunt oamenii predispuși la obezitate, diabet zaharat sau boli de inimă. De asemenea, în cazul lor este mai probabil să raporteze că se simt mai sănătoși.

Cercetătorii au analizat și efectul veniturilor. Oamenii care câștigă mai mult, de asemenea, tind să spună că se simt mai sănătoși. Starea de bine și de sănătate datorată locuitului în preajma multor copaci echivalează cu un venit suplimentar de 10.000 de dolari pe an.

Arborii aflați de-a lungul drumurilor orașului par să ajute mai mult decât cei din curți sau din parcuri, iar copacii care sunt verzi tot anul aduc mai multe beneficii. Cu cât e mai mare copacul, cu-atât mai bine. Studiul arată o legătură între copaci și starea de bine a oamenilor, dar nu și în ce fel anume ajută prezența copacilor.

„Am putea spune că reducerea poluării, ameliorarea stresului, restaurarea atenției focalizate și promovarea exercițiilor fizice sunt câteva dintre modalitățile prin care copacii influențează pozitiv sănătatea, potrivit altor cercetări”, spune Kardan.

Adăugarea a încă 10 copaci la fiecare grup de clădiri ar putea fi o modalitate simplă prin care orașele își pot îmbunătăți sănătatea, mai spune Kardan.

Sursă foto: Flickr.com

Mai citește și:

Poluarea aerului grăbește îmbătrânirea creierului

Brățara care îți spune la ce substanțe chimice ești expus

spot_img

Ultimele știri