În cadrul proiectului EcoPartner, Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile organizează la Timișoara un training în domeniul eco-inovării cu scopul de a crește capacitatea instituțiilor și experților din Romania de a furniza servicii în acest sens și de a promova condiții cadru adecvate.
Programul educațional se va desfășura în doua etape: primul modul va avea loc în perioada 22-24 februarie 2016, iar ce-l de-al doilea va fi programat pentru luna iunie 2016.
Cursul este gratuit și va fi susținut de către experții Asociației Genoveze pentru Promovarea Economiei Circulare din Elveția.
Candidații eligibili vor îndeplinii urmatoarele condiții minimale:
- Să aibă studii superioare
- Să dețină cunoștințe și experiență în domenii similare (management de mediu, eficiența consumului de resurse/energie, managementul deșeurilor, industrie verde, LCA)
- Să cunoască limba engleză (instruirea se va desfășura în limba engleză)
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului ECOPartner este inițierea Rețelei Române pentru Eco-inovare. Rolul acestei rețele este de a se constitui într-un grup de organizații și experți care are competențele și experiența necesare pentru a sprijini companiile să eco-inoveze, prin oferirea unor servicii specializate complete și convingatoare dar și de a acționa în sensul creării unor politici favorabile eco-inovării, de a promova și de a susține această strategie durabilă de transformare a economiei.
Ca parte a acestui demers, în data de 29 ianuarie 2016, a avut loc prima întalnire a membrilor Clubului Verde al Antreprenorilor. În cadrul temei abordate, „Profilul de mediu al companiei”, s-au discutat problemele legate de utilizarea resurselor și poluare, despre ce reprezintă conceptul RECP (Resurse Eficiente si Productie mai Curata) și care sunt beneficiile adoptării unor practici noi pentru eficientizarea resurselor.