"Este esential ca Guvernele sa hotarasca ce trebuie. Daca puteti da imagini la televizor, e bine pentru ca trebuie sa inteleaga romanii ce dezastru ecologic e acum la Rosia Montana”, a declarat Traian Basescu.
Reprezentantii ambelor tabere de la Rosia Montana vor sa se intalneasca cu presedintele tarii. ONG-urile care lupta pentru salvarea zonei au fost surprinsi de vizita primului sustinator al afacerii Rosia Montana.
Aproximativ 20 de localnici il asteapta in fata Primariei pe Traian Basescu ca sa discute despre proiectul minier pe care il considera o mare greseala. Ei spun ca nu vor renunta si nu vor lasa niciodata nicio companie sa distruga zona. Tot in fata Primariei Rosia Montana, s-au adunat aproximativ 50 de angajati ai companiei Rosia Montana "Gold Corporation" imbracati in uniforme de protectie.
Insa planurile oamenilor nu se potrivesc cu planul de afaceri al presedintelui. „Orice tara isi foloseste resursele, iar o astfel de exploatare creeaza locuri de munca. Daca acest proiect sta ingropat din ’97 pana acum, asta se intampla din cauza lasitatii oamenilor politici. Daca ne prindea cresterea pretului la aur in plina exploatare?”, sustine presedintele Romaniei.
In vizita de lucru de la Rosia Montana, Traian Basescu s-a intalnit si cu reprezentantii companiei Rosia Montana Gold Corporation unde le-a aratat ca se pricepe si la chimie.
"O sa fiu foarte sincer sa va spun ca apreciez intentia voastra de a merge pe 5 miligrame de cianura pe litru, trebuie sa privim, insa, la standardele europene care ne obliga abia din 2018 sa fim la 10 miligrame. Una din cheile succesului va fi de evitat declaratiile eventual bombastice: <La noi va fi ca apa de izvor!>. Avem o Directiva a UE: pana in 2013 se mai poate exploata cu 50 de miligrame, 2013-2018 trebuie reduse la 25, din 2018 la zece", le-a spus Basescu expertilor si reprezentantilori , care au precizat ca obiectivul lor in ceea ce priveste cantitatea de cianura pe litru este ca aceasta sa ajunga la cinci miligrame.
Interesul crescut al presedintelui pentru aur a inceput acum o saptamana cand a declarat la TVR, ca proiectul Rosia Montana trebuie sa inceapa, mentionând ca statul are nevoie de aur pentru a-l duce in rezervele BNR, care trebuie sa ajunga la 200 de tone.
Rosia Montana Gold Corporation dezvolta proiectul minier de la Rosia Montana, din Muntii Apuseni, având costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimeaza ca va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.
Compania este controlata de firma canadiana Gabriel Resources, care detine 80,46% din capitalul social, in timp ce statul român controleaza 19,31% din actiuni, prin firma Minvest Deva, iar alti actionari cumuleaza 0,23% din titluri.
Circa 30 de organizatii non-guvernamentale de mediu ii cer presedintelui Traian Basescu sa isi retraga recentele declaratii referitoare la proiectul de la Rosia Montana, considerate "presiuni inadmisibile asupra autoritatilor abilitate" sa ia o decizie privind aprobarea sau respingerea acestuia.
Citeste:
Puterea: Borbely ar da acordul de mediu la Rosia Montana, daca proiectul nu afecteaza mediul